f.j.echeriu

Muzeul in scala manie-filie-eros-adoratie

2012-01-10T13:53:00.003+02:00

Francezii cu denumirile locuitorilor diverselor departamente,din care se deduc si cate o virtute, pentru multi nebanuita : de exemplu : Haute-Loire : Altiligériens cu altiligerienité, Cher : Chériens ou Berrichons cu berrichonité sau Oise : Isariens cu isarienité. Ce bine se potriveste! Cand i-am pus unui locuitor din Auvergne intrebarea daca n-o fi Auvergnat, pentru ca nu prea il intelegeam ce spune ( nu ca i-as fi inteles pe ceilalti mult mai bine) si deducand din aceasta o calitatea de auvergnatité a exprimarii, era sa iau bataie. M-a facut sâle boche, ceea ce nici macar nu era adevarat ,ma rog, partial, doar numarul masinii era bôche pe de-antregul..La romani lucrurile stau chiar si mai prost, chit ca nu este dovedit daca toponimia se rasfrange in totalitate asupra locuitorilor , cum am totusi o banuiala.
Romanitate, dar si timisoaritate, sau slobozitate, ca si iesitate, vanjul de jositate, ruda cu apoldu de jositate, sufixuri-calitati care isi impart cu de valeitate, de susitate, de oltitate, splendoarea topogeneticii laudative , adica locul care face omul, ceea ce in perspectiva filiatiei oului si gainii este mai mult decat adevarat. Si aici ajungem la sigularitatea Holender-Gellu Naum. Ce insemnatate are?
Casa lui Gelu Naum, n-o stiam,intre timp s-a murit si prin Romania, imbracata in iedere pana la disparitie, asemeni unui cimitir evreiesc lasat in parasirea timpului, cum se cuvine si prezentata intr-un album pe facebook mi-a adus aminte de singularitatea Holender-Gellu Naum. Poetul murise de curand si niste lume incerca sa-i comemoreze cumva disparitia, adica sa-l muzealizeze. Am incercat atunci, la rugamintea acestei lumi ( o lume partiala, sa nu credeti altceva) sa-l capacitez pe Holender, bazandu-ma pe timisoareitatea noastra comuna , sa faca rost de niste bani din bugetul austriac, invocand evreitatea sa si a lui Gellu Naum. Am fost refuzat , incercarea mea a fost lipsita de succes si port de atunci o oarecare neincredere acestor apartenente ce ar fi trebuit, asemeni unor legaturi de sange, sa faciliteze niste minunate apropieri.
Orice muzeu incepe de la mania de a colectiona : a strange obiecte ,inutile si de proprietate straina de cea proprie , chestiune dubioasa din start. Ati putea replica : si cum e cu marturia vietii trecute, adica cum e cu privitul indiscret pe gaura cheii in viata (moartea) altcuiva , activitate , cum spuneam, penala ab initio. Nu stiu daca ati vazut vreodata moaste : niste fragmente umane a caror rost ar fi fost sa odihneasca in funduri de mormant, imbracate in tesaturi fine si bijuterii de aur cu pietre pretioase. Lumea nu numai ca le priveste , dar le si adora. In variant laica , avem muzee , cu mumii, icoane, camarute contrafacute cu duhul lui Mozart plimbandu-se printre clapele clavecinului.
Argumentul invatarii de pe urma istoriei este, hai sa fim onesti, stupid. Nu se cunosc astfel de cazuri. Nu este vorba decat de curiozitate nestapanita , adica voyeurism.
Pacatele muzeului: o unealta dedicata zeilor chtonici, o scabroasa saprofilie, daca nu chiar saproerotomanie (aici se strang doua caracteristici), incalcarea poruncii sa nu furi, pacatul mostrarii cu orice chip, al striptease-ului profanator de morminte , colectia ca manie a strangerii a ceea ce nu-ti apartine, furturile lui Napoleon, ale lordului Elgin (Elgin Marbles), Schliemann,etc, cu invocarea prezumtioasa ca grija pentru cele moarte este mai avansata la natiunile ce dau forme culturale mai “eficiente” ,stiintific, tehnic, economic si comunicational , trasand charta universaliilor demne de pastrare altundeva decat acolo unde prin legea lui Dumnezeu si a oamenilor, ar fi locul mormantului: adica nedeplasat si la el acasa. Muzeul in alcatuirea sa programatica contrazice cel putin patru din comandamentele Decalogului : comandamentul geloziei (Să nu ai alți dumnezei afară de mine),comandamentul excluziunii unora din formele de arta (Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești) ,comandamentul interdictiei cainice ( Să nu ucizi),comandamentul impotriva cleptomaniei (Să nu furi), nu ca ar avea mare importanta , dar zic si eu…
Am fost intotdeauna extrem de banuitor cand vine vorba sa explici cum e cu arhitectura pe care tocmai o produci. Expresia : memoriu justificativ contine vinovata atitudine a celui prins cu mata-n sac si constrans de imperativul explicatiei sa justifice de ce nu are ursul coada. Am preferat intotdeauna limbajul sec al descrierii neangajante. Concursul Muzeului Acropolei lasa libertatea de a alege din 3 situri: evident am ales pe acela ce fusese lasat drept momeala pentru prosti: catre vest aproape de Odos Pikyonis . Dovada a fost eliminarea din concurs a tuturor contributiilor ce comisesera prostia alegerii acelui sit.

Am procedat prin a produce implozia fata de centrul de greutate al Acropolei si apoi ,prin oglindirea fata de planul orizontal sa-l plasez in interiorul pamantului, adica la adresa corecta a unui mormant deschis profanarii programatice. In acest fel , transformam un monument intr-o cripta subterana si invizibila pentru cei vii. Un sant perimetral individualizeaza fata de straturile geologice ,tinute in frau de placi de sticla,ceea ce era destinat a fi carapacea “criptei”.Doar niste fragmente de dale masive lasa catre exterior ceea ce ar fi fost o a cincea fatada. Nu cred ca merita sa mai vorbim si altceva despre proiect. Poate totusi de a mentiona in treacat plictisitoarea alegere ce a fost facuta ulterior si construita, ultragiind un cartier de scara marunta si tronand ca un elefant intr-un context de vechi si cam ciobite portelanuri.

2.Salvarea lui Iulian - Note la o viitoare poveste despre Iulian Apostatul -

2011-12-12T10:01:00.001+02:00

„Toti cei ce va temeti de Domnul, veniti si ascultati! Va voi povesti[1]”, ceea ce s-antamplat, “ spre stiinta si altor neamuri[2]” si a generatiilor urmatoare, ce minune a savarsit Domnul intru puterea sa! Este deci imposibil sa povestesti despre Iulian fara a descrie ce mare pericol a reprezentat si imposibila povestirea care nu da seama despre rautatea caracterului sau, si raporteaza despre cum pacatosenia din primele inceputuri s-au dezvoltat in acest mod satanic, cum s-anmultit in scurt timp rautatea precum otrava serpilor celor mai periculosi si a altor animale.Dar trebuie sa lasam deplina descriere a tristei sale vieti operelor de istorie. … Cuvintele-mi sa fie urmasilor o coloana inscrisa cu infamii.[3] (Gregor de Nazianz († 390) IV. Oratio contra Iulianum 20.)

Iulian se naste la Konstantinopol in luna Thargelion (Mai / Iunie) a anului 331 , in prima saptamana a lunii cand la Atena se sarbatorea Thargelia (Θαργήλια), una din sarbatorile la mare pret pentru atenieni si dedicate fratilor gemeni Apollon si Artemis ; in esenta un festival agricol , incluzand ceremonii purificatoare si expiatorii . Alte voci ii situeaza ziua nasterii catre sfarsitul anului, sau chiar in anul viitor, 332. Ipoteza nasterii in vara da nastere unor speculatii si unui filament de interpretare , care se leaga intim de soarta imparatului, si ca atare , mai intersanta, si de ce nu , mai speculativa. In prima zi a Thargheliei se sacrifica o oaie Demeterei Chloe, greceste (Δημήτηρ, Δήμητρα, Δηώ) , zeita a rodniciei pamantului, a semanaturilor si a anotimpurilor ,ca trinitate apare in ipostazele de Fecioara(Kore) , Mama (Demetrie) si Batrana Femeie (Persephone), numele roman este Ceres. Cunoscuta si sub numele de “Despina”(Doamna), ”Daeira”(Zeita) , Mama Ovazului , Inteleapata Pamantului , Inteleapta Marii si “Abundenta”. Apoi se sacrifica un porc Moirae-lor, Moerae sau Moirai , Μοῖραι –"masuratoarele", numite si Soarte), incarnarile destinului (in romana Parcae sau Fata , echivalentul Nornelor germanice).

Dar cel mai important ritual era urmatorul, in care doi oameni extrem de urati (pharmakoi) erau jertfiti , unul pentru barbati si una pentru femei. “Pharmakos” , transformat ulterior in "pharmakeus" (drog, bautura magica, drogist, otravitor, in extensie magician sau vrajitor. O derivare a termenului este “pharmakon”, cu inteles complex de sacrament, remediu, otrava, talisman, cosmetica, parfum sau intoxicant.

In 1968, revista franceza Tel Quel publica un eseu extins de Jacques Derrida numit "Farmacia lui Platon" in doua parti, incluse in 1972 in cartea sa , 'La Dissémination'.Cartea foloseste dialogul platonician “Phaidros” ca punct de plecare si da , fara a folosi sensul initial de pharmakos (“tap ispasitor”), intelesul pe care Derrida il da lantului “pharmakeia-pharmakon-pharmakeus”.

In vechea Atena ritualul pharmakos era folosit pentru a goni si exclude raul ( din corp si din cetate).Pentru a atinge acest scop ,atenienii tineau cativa paria pe cheltuiala publica.In cazul unei calamitati se sacrifica unul sau mai multi astfel de paria spre purificare si ca remediu. “Pharmakos” , “tapul ispasitor” , “outsider-ul” era condus in afara zidurilor cetatii si omorat spre a purifica interiorul cetatii. Raul, care a infectat orasul din afara este indepartat si rearuncat in afara. Dar, in mod ironic, reprezentantul exteriorului (pharmakos) era pastrat in interior si aceasta pe cheltuiala publica. Spre a fi lasat sa iasa, tapul ispasitor trebuia intai sa fie lasat sa intre. Ceremonia “pharmakos” era jucata pe linia de granita intre “interior” si “exterior”, avand functia de a trasa si retrasa aceasta linie.”Pharmakos” era pe linia rosie intre sacru si blestemat,”binefacator, in masura in care insanatosea si ca atare era venerat si i se purta de grija, si nociv , pentru ca incarna puterile raului – si de aceea privit cu frica si tratat cu precautie” Pharmakos este ca un medicament pentru anume situatii si otrava in mod simultan. Pharmakos nu inseamna numai tap ispasitor, este sinonim cu pharmakeus,un cuvant des repetat de Platon, insemnand “vrajitor”, “magician” sau “otravitor”,Sokrates este denumit in dialoguri pharmakeus.

In ziua a doua, thargelia este mai vesela.Se jertfeau fructe , ramuri de maslin legate cu fire de lana , iar coruri de baieti si barbate se luau la intrecere, premiul fiind un tripod. Mai departe, in aceasta zi persoanele adoptate erau primite solemn in genos sau phratria parintilor adoptivi.

Acesta este cadrul mitic in care se naste Iulian , unii ar spune ca s-a nascut in zodia gemenilor, altii ar replica: vorbesti de alte timpuri si altfel de obiceiuri.

Iulian scapa cu viata , crutat de Konstantius, fiul lui Konstantin, imediat ce prelua puterea dupa moartea tatalui sau . Nu se stie cum , probabil datorita varstei fragede ( abia implinise sase ani), este lasat in viata , impreuna cu fratele sau, Konstantius Gallus, de catre militarii rebeli, atunci cand acestia se revolta impotriva administratiei , initiind „reforme de frica reformelor“ [4].Se zvonise chiar ca ar fi mana lui Konstantius cea ce-si elimina rudele neiubite , asigurandu-si linistea in Konstantinopol. Konstantius al II-lea era , asemeni fratilor sai Konstantin II si Konstans, educat crestineste, apartinea insa , asemeni castei militare si curtii imperiale, sectei arienilor , ce va fi declarata eretica, dupa ce in 325 la Conciliul de la Niceea a fost sever limitata. Sursele istorice sunt numeroase , fantaste uneori si toate partinice.

Doar doua rude ale lui Constantius a scapat asasinarilor, Iulian, care avea la acea data sase ani si fratele vitreg Constantius Gallus, un fiu dintr-o prima casatorie a tatalui lor. Doar cei doi au scapat, unul, pentru ca era prea tanar, si celelalt pentru ca era bolnav si dadea sa moara.Ambii au fost trimisi in exil.

Cel mai demn de crezare si nepartinic biograf pare a fi Eutropius, un contemporan al lui Iulian, care scrie despre Constantius ca mai mult ar fi permis decat ar fi ordonat asasinarea rudelor imparatului Constantin,[5] si care privind alaturi, prefigura o Sabra si Shatila avant la lettre. Iulian este bineinteles ferm convins de vina varului sau ;in chiar un panegyric la adresa lui Constantius face un apropos despre eveniment; el spune, Constantius ar fi reglat “tot ceea ce privea fratii, concetatenii si prietenii tatalui sau , bine si intelept , doar odata, obligat de circumstante , nu a impiedicat, impotriva vointei sale, pe altii sa pacatuiasca.”[6] Deasemenea lasa de inteles in scrisoarea catre atenieni ca imparatul Constantius a fost constient de vina sa si a regretat-o adanc; vedea si in lipsa de copii si in nenorocirile cu persanii o dreapta pedeapsa a cerului pentru crima sa….”Se vorbeste la curte si in anturajul regretatului meu frate Gallus,”spune Iulian “si, incercand altii sa ne convinga, ca a fost , facand ceea ce a facut, inselat partial si a cedat, pe de alta parte violentei si nelinistilor unei armate indisciplinate si revoltate”[7]

K.Kavafis - Salvarea lui Iulian

Scrisa in decembrie1923(neterminata si nepublicata pana azi)[8]

Cand, cuprinsi de manie, soldatii le-au ucis

Pe rudele raposatului Constantin

Iar mai apoi in primejdie se afla,din pricina cumplitei lor

furii,pana si fiul-de sase ani-

al cezarului Iulius Constantius,

preotii crestini,milosi,

l-au luat si l-au dus in refugiul

bisericii. Acolo l-au salvat pe Iulian cel de sase ani.

In plus, se cade sa spunem:

informatia provine din sursa crestina.

N-ar fi exclus deloc sa fie-adevarata.

Nimic neobisnuit nu prezinta

din punct de vedere istoric:slujitori ai lui Hristos

Salvand copii nevinovati de crestini.

Daca-i adevarat-oare prea filozoful

August la asta sa se fi gandit, pe cand rostea

“uitat fie timpul acela de intunecime?”

Despre Iulian stim ca a fost incredintat episcopului Nicomediei, Eusebios.

Eusebius provine din Siria , se spune ca ar fi fost chiar ruda cu casa imperiala constatineana, elev al lui Lukian de Antiochia , precum Arius. De la Berytus (Beirut) i se incredinteaza episcopia Nicomediei , rezidenta a imparatului Licinus, si se bucura din partea Konstantiei, soria acestuia , de multa considerare. Arius, condamnat in Alexandria , fuge la Cesareea, unde este bineprimit de omonimul Eusebius de Cesareea. De aici , i se adreseaza episcopului de Nicomedia , care ii ia partea si situandu-se in fruntea partidului arian, scrie multe scrisori in apararea lui Arius.Imparatul incearca o impacare a episcopului de Alexandria cu cel al Nicomediei, si, dupa esescul intermedierii, convoaca in 325 Conciliul dela Niceea.Eusebiu semneaza Nicaeum, documentul conciliului , dar schimba din nou directia si comploteaza cu Licinius. Urmarea este ca va fi exilat de catre Konstantin, dar patru ani mai tarziu este iarasi la curte si se bucura de o extraordinara influenta. I se datoreaza exilul unui numar de episcope trinitarieni , precum Eustathios de Antiochia, Athanasius de Alexandria, Paul de Konstantinopol, Aselepas de Gaza si Marcellus de Ancyra. Dupa moartea lui Konstantin , botezat de Eusebius pe patul de moarte, va duce o plina de success, lupta impotriva trinitarienilor si pentru arieni, exploatand tineretea si slabiciunile lui Konstantius al II.Dupa 338 si pana la moartea sa in 342 , va duce o politica ce va fi plina de consecinte si dupa moartea sa. Printre ultimele sale actiuni va fi botezarea gotului Wulfila ca “ episcop al crestinilor in tara gotilor”, care e insa sceptic in privinta arianismului.

Aici, in casa episcopului de Nicomedia va petrece Iulian cativa ani fericiti, sub atenta supraveghere a lui Mardonius, un scit, (adica “un got”, adauga Wilhelm Koch). In lunile verii se retragea la o mosie din partea raposatei mame, la bunica, situata pe malul unui lac , mosie ce a mostenit-o ulterior. Intr-o scrisoare catre Euagrius o descrie :

“La distant de circa 20 de stadii de la mare era mica mosie netulburata de comercianti sau marinari exuberanti. Incomplet ingradita de nereide, are intotdeauna pesti proaspeti si saltareti, si daca urci un deal situat in lateral fata de case vei vedea Propontis si insulele si orasul botezat dupa un nobil rege….Si totusi ramane locul liber de inghesuiala si murdaria orasului…” Va reveni de mai multe ori la acest refugiu al tineretii.Invatatura sub supravegherea lui Mardonius este descrisa in Misopogon:

“M-a invatat pedagogul sa privesc catre pamant pe drumul catre scoala. N-am vazut teatru pana cand barba mi-a deposit ca marime parul, si la acea varsta ( ca tanar barbat) niciodata sub impuls personal si din proprie initiative, de doua sau trei ori am fost trimis la teatru de imparat, ruda mea, care voia sa-mi faca o placere. Pe atunci eram un simplu cetatean, asa ca va cer ingaduinta” , replica , ironic, antiohienilor revoltati , sub aparenta unei autoacuze,” caci va voi pune la dispozitie pe unul , pe care cu drept il veti uri mai mult, pe certaretul pedagog, care m-a chinuit atunci, obligandzu-ma sa merg un singur drum, si care de vina este ca sunt atit de urat de catre voi, si care mi-a lucrat in suflet ,imprimandu-l, ceea ce nu-mi placea pe atunci , dar care s-a dovedit a fi o binefacere ; el numea ceea ce voi numiti badaranie, bunacuviinta si ceea ce numiti obtuzitate , numea ponderare, curaj, a nu te lasa furat de placeri…”.

Revine la Konstantinopol in 342 si incepe studiile cu profesorii de gramatica Nikokles si de retorica cu crestinul Hekebolios,in 344 este din nou trimis la Nikomedia Hekebolios punandu-l sa jure ca nu se va apropia de paganul Libanios. Iulian obtine (cumpara) in secret insemnarile acestuia si incepe sa-l studieze: va fi inceputul unei relatii spirituale ce nu se va incheia decat cu moartea imparatului.Invata atit de temeinic stilul lui Libanios , incat intr-o Laudatio pe care o scrie in cinstea augustului sau var , vocea pare a fi parte din opera rhetorului. Desi ii este calauza in hatisurile stilistice ale compozitiei scrisorilor, avea sa se poarte, odata ajuns imparat, cu raceala si lipsa de recunostinta.

Dupa plecarea episcopului Eusebios la Konstantinopol se va muta intai intr-o incapere proprie apoi va fi mutat abrupt impreuna cu fratele sau, Gallus, la mosia Macellum , in Caesarea Cappadociana , unde se va ocupa intens cu studiul teologiei crestine. Sunt dovezi ( in scrisori) despre larga competenta a imparatului in acest domeniu.

Tot in Nicomedia a intalnit neoplatonismul si helenismul, si s-a initiat acea lenta si secreta schimbare, ale carei detalii nu sunt cunoscute, dar cu siguranta lectura scriitorilor antici a contribuit la glisarea sa retrograda. Neoplatonismul este un nume recent , o inventie a secolului XIX-lea. Personajul principal si initiatorul este Plotinus , ce sustine ca si-a gasit inspiratia in prelegerile unui muncitor din portul Alexandriei pe numele sau Ammonius Saccas. Gandirea , in traditie platonica , continua un indelungat exercitiu pe temele ganditorului Athenian. Plotinus a trait in secolul III dupa Hristos. Intre Plotin si Platon sunt sase sute de ani , cam tot atit timp cat este intre constructorii catedralelor gotice si timpul de azi, si un sfert de mileniu de la intamplarile Galileanului . Fac aceste observatii , cumva in treacat, despre cat timp este necesar (sau era necesar) ca anumite fenomene sa matureze.

Ce are a face aceasta poveste cu timpul nostru? Pe cine intereseaza in acest timp plebeu , ce i s-a intimplat imparatului apostat, azi , cand apostazia este regula zilei? Nu vreau sa scriu inca o biografie a imparatului Iulian , nu ma simt in stare sa adaug pe rafturile déjà supraincarcate inca o carte.. Ma voi vedea confruntat cu parerile multor istorici cu adevarat competenti in materie , carora nu le pot opune mai nimic ca cercetare stiintifica . Desigur mult din cele ce spun despre acest personaj tine de domeniul credintei, mai degraba, decat de o infailibila dezvoltare stiintifica. Si nici sa produc o copie slaba a opusului lui Gore Vidal nu sunt dispus . Pornirea este o aventura al carei orizont este nedeslusit : premiza de a ajunge la celalalt mal , care are o déjà o forma ipotetica si o topografie preconceptuala pare acum prezumtioasa: malul celalalt se configureaza treptat cu cat avansam catre presupusul golf de adapost. Adica finalul se schimba inaintand in tema.Imi doresc insa sa fie o corecta imagine a ceea ce cred despre mine in legatura cu acest , totusi , enigmatic personaj. Adica o foarte personala imagine.

Mi se pare convenabila structura dodecamera dictata de numarul poeziilor kavafiene dedicate Apostatului. Mi se pare totodata foarte atragatoare statura britanica a acestui grec african ( chiar daca pozitia geografica africana a Alexandriei nu caracterizeaza exclusiv acest oras, sau cu absoluta determinare), nascut in Alexandria din parinti konstantinopolitani , care, la randul lor , se trag din antecesori de la granita asiriana a imperiului turcesc.Mentionez ,aparent in treacat , acest contur genetic (pool) nu de dragul acuratetii arborelui genealogic, ci de a sugera vinovata intentie de a interpreta destinul lui Iulian nu numai in directia retrograda a unui marche-arriere istoric si a unei utopii negative ci si , aici fiind declarata ipoteza mea cutezatoare , de a-l banui pe imparat de o intentie mult mai audace: o sinteza sincretica a tuturor religiilor cunoscute. Episodul refacerii Templului din Ierusalim mi-a dat ideea.

Marea opera ecumenica nu va avea sa fie terminata iar consecutiva sinteza nu va fi nici macar inceputa..Iulian , detasat mental din timpul sau avea sa-l paraseasca si fizic in mod prematur.

Il vad pe Kavafis imbratisandu-l pe imparat, imbratisand picioarele statuii, este recea superficie a marmorii timpului trecut, este indragostit, disperat, respins de timpul imens ce-i desparte, de morala crestina ce-l oblige sa minta, sa disimuleze, sa se prefaca in criticul ironic, in barfitorul neglijent si aparent superficial ce colporteaza pe la colturi ultimele stangacii ale imparatului.Dar vai, este iubirea ce-l impinge sa-i manjeasca imparatului amintirea. Dar vai , din dragostea fata de nemurirorul imperator ii va dedica 12 poezii nemuritoare , din coltul cafenelei, el ,alexandrinul elegant, cu ascutita sa privire din spatele ochelarilor, un dandy britanic turnat in forma helenica.

Este Konstantinos Kavafis cel ce-l insoteste , asemeni lui Patrokles , pe eroul principal.

Konstantinos P. Kavafis , nascut la Alexandria , in Egipt , intr-o casa pe nobila strada Serif Pasa nr.26, , pe 29 aprilie 1863 , a fost al noualea si ultimul copil al unor parinti konstantinopolitani dintr-o famile de la granita persano - armeana cunoscuta in oras din secolul optsprezece.Un membru al familiei, Gheorghios Kavafis ( 1745-1792) ajunge episcop al bisericii din Antiohia .Tatal lui Konstantinos, Petros Kavafis paraseste Konstantinopolul ca tanar barbat ( 1836) spre a se alatura fratelui mai in varsta George in Anglia unde cei doi lucreaza cu firme grecesti de afaceri la Manchester , Londra si Liverpool.

Reintors la Londra in 1846, si trei ani mai tarziu fondeaza Kavafis & Cie, o firma de export-import ce prospera de cativa ani vanzand bumbac egiptean si textile de Manchester. In 1849 Petros viziteaza Konstantinopolul si se insoara cu Hariklia , fata unui negustor de diamante , George Photiadis, din Yenikoy pe Bosfor, ( era atunci o fata de paisprezece ani). O lasa in casa mamei ei in Pera si se reintoarce peste un an s-o aduca pe ea sip e primul nascut in Anglia. In august al aceluiasi an(1850) obtine nationalitatea britanica , si –si petrece ,impreuna cu familia anii urmatori la Liverpool. La sfarsitul lui 1854 sau inceputul lui 1855 familia se muta la Alexandria iar ramura alexandrina a firmei devein carand biroul central al firmei Kavafis & Cie. Petros moare in 1870, lasandu-si familia in oarecare siguranta. Hariklia si cei sapte fii ai ei se muta in Anglia dupa doi ani. Fiul cel mai in varsta, George, devine manegerul firmei familiei la Londra si cel de-al doilea fiu, Petros, manager la Liverpool. Lipsa lor de experienta are drept cauza ruina averii familiei. Lipsa de gandire a lui George a contribuit la lichidarea firmei in 1879, iar Petru pierde prin actiuni speculative mostenirea privata. Cu exceptia lui George , care ramase la Londra, ceolalti s-au intors catre o saracie temperate la Alexandria.

Cei sapte ani pe care Kavafis i-a petrecut in Anglia intre noua si saisprezece ani au fost importanti in formarea sensibilitatii sale poetice. Inafara lecturilor din literature engleza a fost familiarizat cu limba engleza si manierele engleze, incat ambele l-au insotit toata viata/ se spunea despre el ca vorbea greaca maternal cu un usor accent englez pana la moarte). Primul vers a fost scris in engleza ( semnat "Constantine Cavafy"), si ambele practice ca poet sau limitatul criticism de proza demonstreaza o familiaritate cu traditia poetica engleze, in special cu opera lui Shakespeare, Browning, si Oscar Wilde.

Imediat dupa reintoarcerea la Alexandria de la Londra s-a inscris pentru o scurta perioada la Liceul Hermis, o scoala comerciala pentru familiile conducatoare ale comunitatii grecesti. Aceasta este singura data in care este pomenita o educatie formala ce ne sta la dispozitie. In aceeasi perioada incepe sa redacteze un dictionar istoric , intrerupt, in mod semnificativ , la notatia “Alexandru”.[9]

Jurnal 9.10.2011 Cavafy

Incerc sa ma apropii de Iulian prin Kavafis. Am citit diverse comentarii, dar in nici unul n-am gasit o vorba despre ceea ce sare in ochi la Kavafis: permanenta ironie.O reminiscenta britanica? (“he is reported to have spoken his native Greek with a slight British accent until the day he died”.)[10]

Tot aici se remarca :” both his subsequent practice as a poet and his limited prose criticism demonstrate a substantial familiarity with the English poetic tradition, in particular the works of Shakespeare, Browning, and Oscar Wilde. “[11]

Dar mai ales mi se pare important : “Cavafy was not only a receptive host but a learned conversationalist who had the fascinating capacity to gossip about historical figures from the distant past so as to make them seem a part of some scandalous intrigue taking place in the Alexandrian world immediately below the poet's second-floor balcony.” Acest gossip pare sa fie cheia de interpretare a celor doasprezece poezii dedicate lui Iulian Apostatul.

E in poezia lui Kavafis o brusca intrare ca a unui actor in scena unei piese de teatru si sensatia “jocului secund”, Cavafi e actorul ce joaca o piesa si de aici permanenta planurilor celor doua identitati. Emotia nu este niciodata directa. Tonul este , in majoritatea poeziilor despre Iulian , ironic, si distantat. Trebuie sa caut un grec citit sa comentam impreuna pe textul original.De aici si relativitatea spuselor si faptelor lui Iulian: cum participa Kavafis la astea?[12]

Alte observatii din (http://cavafis.compupress.gr/index.htm) biografie:

-"uncommon aesthetic asceticism"- discursul modern de actor de film modern, fara metafora-

- “him as perhaps the most original and influential Greek poet of this century:”

-“his uncompromising distaste, in his mature years, for rhetoric of the kind then prevalent among contemporary poets in mainland Greece; “

-“his almost prosaic frugality in the use of figures and metaphors; “

-“his constant evocation of spoken rhythms and colloquialisms;”

-“ his frank, avant-garde treatment of homosexual themes;”

-“ his reintroduction of epigrammatic and dramatic modes that had remained largely dormant since Hellenistic times;”

-“ his often esoteric but brilliantly alive sense of history;”

-“ his commitment to Hellenism, coupled with an astute cynicism about politics;”

-“ his aesthetic perfectionism;”

-“ his creation of a rich, unified mythic world during his mature years”.

Jurnal 11.10.2011 Filamente

Liiceanu vorbeste de “solidaritatea impostorilor”, mai puternica decat cea a oamenilor de valoare.Impostorii si-au “depolitizat” relatiile din vremea dominatiei partidului comunist , au ramas filamentele invizibile ale cararilor batute mai antzartz.E una din aplicatiile permanente ale bancului :”..ce bine era pe vremea lui Stalin…”.

Jurnal 11.10. 2011 Apokatastasis

CTP vine cu termenul “apokatastazis”, il foloseste grestit in circumstante nepotrivite,ton prezumtios ,arrogant, dar surprinzator pentru personaj. N-as fi crezut ca-si doreste atit de fierbinte salvarea. Apokatastazis panton.E mai nesigur decat credeam.

Nu cred sa-l fi vazut zambind vreodata. Aerul de procuror inflexibil, de cenzor, de arbitru virtuos. Ceea ce parea la un moment dat un zambet, era doar o grimasa diagonala, acra, de personaj de manga. Din gooogle in google am ajuns la Ekpirosis, apoi la cataclysm si apostaza. Mi-am adus aminte de poemele succinte ale lui Kavafis. Iulian Apostatul: viitoarea figura de care m-as ocupa.

Apostazia este caderea din credinta, decaderea din credinta.Tema este interesanta si universala. Nu numai aspectul religios ci generalitatea aplicarii termenului este fascinanta. Decaderea din orice fel de credinta, sau dintr-o anumita, speciala,personala credinta.

Salvarea lui Iulian; isi incepe viata scapand din ghearele soldatilor ucigasi:

” preotii crestini,milosi,

l-au luat si l-au dus in refugiul

bisericii. Acolo l-au salvat pe Iulian cel de sase ani.”

Urmeaza , cu o rara si fina ironie:

In plus, se cade sa spunem:

informatia provine din sursa crestina.

N-ar fi exclus deloc sa fie-adevarata.

Nimic neobisnuit nu prezinta

din punct de vedere istoric:slujitori ai lui Hristos

Salvand copii nevinovati de crestini.

Nu trecerea dintr-o tabara intr-alta , ci respingere totala.

Note de jurnal : Rüdiger Safranski

“Din “momentul stringent” al intilnirii cu Dumnezeu, descopera o dimensiune a raului, care nu are primar de-a face cu morala. Omul care nu este deschis catre Dumnezeu subliciteaza in mod dramatic propria sa putiinta de fi. Comite tradare fata de transcendenta. Despre tradare este vorba, pentru ca deschiderea catre transcendenta apartine omului. Omul este o fiinta care indica peste sine si iese din sine.”^{^[13]}

“Oricum ar suna expresia , se refera la un fel de prostie in sens metafizic”^{^[14]}

Se induce ca apostazia este o stare reprobabila, negativa. O stare a pierderii, a respingerii prostesti. Desigur incitanta ideea examinarii termenului in acceptanta pozitiva, o fi posibil? Apostazia lui Iulian este un schimb, un comert de transcendente: o trecere de front confesional. Toate religiile sanctioneaza fapta, cu intensitati diferite. De la citire kaddish-ului la evrei la executia pedepsei cu moartea la musulmani.

“Transcendenta este expresia abstracta a ceva dupa care omul sa se orienteze, in loc de a se orienta dupa sine insusi. Discursul modern despre transcendenta lasa acest loc gol, chiar daca recunoaste ca exista actul transgresiunii”.^{^[15]}

Daca-i adevarat-oare prea filozoful

August la asta sa se fi gandit, pe cand rostea

“uitat fie timpul acela de intunecime?”

[1] Ps 65,16

[2] Ps 77,6

[3] στηλογραϕία. comp. Titlul oratiei : λόγος στηλιτευτικός.

[4] Gr. de Nazianz - IV. Oratio contra Iulianum 21.)

[5]Wilhelm Koch-Iulian Apostata-Tübingen,1899

[6] idem

[7] Iulian Epistola catre Athenieni

[8] 1981 ,G.W. Bowersock -The Julian Poems of C.P. Cavafy’, Byzantine and Modern Greek Studies 7 “

[9] Biografy C.Cavafys Edmund Keeley compilata

[10] http://cavafis.compupress.gr/index.htm

[11] idem

[12] Dupa cum se poate remarca, o anumita nesiguranta ortografica bantuie aceste pagini.Numele poetului apare cand in transcrierea britanica ,cand in cea romaneasca , dependent de sursa...

[13] Rüdiger Safranski : Das Böse oder das Drama der Freiheit , Fischer 4.Aufl.2001,pg.57

[14] Rüdiger Safranski : Das Böse oder das Drama der Freiheit , Fischer 4.Aufl.2001,pg.57

[15] idem

1.Nici Χ(Chi) si nici Κ(Kappa) - Note la o viitoare poveste despre Iulian Apostatul -

2011-12-11T18:59:00.001+02:00

“Μα ο παλαιός καθρέπτης που είχε δει και δει,..”[1]

“Vechea oglinda,” paleos kathreptis,poem scris de Konstantinos Kavafis in 1930 , trei ani inainte de moartea sa. Va fi ideea calauzitoare si psihopompos (ψυχοπομπóς) al acestor randuri.

In 1981 ,G.W. Bowersock publica ‘The Julian Poems of C.P. Cavafy’, Byzantine and Modern Greek Studies 7 “ , cu ocazia descoperirii a 5 noi poeme de Konstantinos Kavafis.

“The publication of five poems, hitherto unknown, by the poet Cavafy ―all on the theme of Julian the Apostate― and the projected edition of his reading notes on Gibbon’s Decline and Fall illuminate not only the poet’s obsession with Julian but also the principles of his craft.” Bowersock insira cele 12 poeme despre Iulian. Cateva imi sunt cunoscute si intrigat , am inceput sa ma adancesc in lectura lor, apoi, sa intrevad o posibila lucrare a carei subiect ar fi viata Imparatului.

Iata cele 12 poezii:

1. O Iουλιανός εν τοις Mυστηρίοις
scris November 1896, published posthumously

1.Iulian la mistere

Scris in Noiembrie,1896 si publicata postum

2. Mεγάλη συνοδεία εξ ιερέων και λαϊκών

probably written March 1917 as a revision of a poem from September 1892,
published August 1926

2.Mare alai de preoti si mireni

Scrisa probabil in martie 1917 ca o revizie a poemului din septembrie 1892 , publicat august 1926 (1892,1917,1926)

3. Aθανάσιος
written April 1920, unfinished and unpublished hitherto

3.Athanasios

Scrisa in aprilie 1920, neterminata si nepublicata pana azi

4. O επίσκοπος Πηγάσιος
written May 1920, unfinished and unpublished hitherto

4.Episcopul Pigasios

Scrisa in mai 1920,neterminata si nepublicata pana azi

5. O Iουλιανός, ορών ολιγωρίαν
published September 1923, no exact date of composition

5.Iulian , vazand ce nepasare

Publicata in septembrie 1923 ,fara data exacta a compozitiei

6. H διάσωσις του Iουλιανού
written December 1923, unfinished and unpublished hitherto

6.Salvarea lui Iulian

Scrisa in decembrie1923,neterminata si nepublicata pana azi

7. O Iουλιανός εν Nικομηδεία
published January 1924, no exact date of composition

7.Iulian la Nicomedia

Publicata in ianuarie1924, fara data exacta a compozitiei

8. Hunc deorum templa reparaturum
written March 1926, unfinished and unpublished hitherto

8.Hunc deorum templis(Hunc deorum templa reparaturum)

Scrisa in martie 1926,neterminata si nepublicata pana azi

9. O Iουλιανός και οι Aντιοχείς
published November 1926, no exact date of composition

9.Iulian si antohienii

Publicata in noiembrie 1926,fara data exacta a compozitiei

10. Oυκ έγνως
published January 1928, no exact date of composition

10.N-ai inteles

Publicata in ianuarie1928 , fara data exacta a compozitiei

11. Untitled poem beginning Eίχαν περάσει δέκα πέντε χρόνια
no exact date of composition, unfinished and unpublished hitherto

11. Poem fara titlu incepand cu …,neterminat, nepublicata pana azi

Intretimp identificat ca Intai Matthaios, intai Loukas

12. Eις τα περίχωρα της Aντιοχείας
written c. November 1932 and April 1933, published posthumously.

12.Langa Antiohia

Scrisa in noiembrie1932 si aprilie 1933, publicata postum

Voi incerca , nu vana si oarecum ridicola idée de a explica poeziile alexandrinului; nici de a explica sau chiar a osandi viata Apostatului. Va fi , precum se sprijina vita de araci, incercarea de a lumina , pentru mine insumi in primul rand , una din cele mai pasionante perioade ale omenirii europene, intelegand prin aceasta biencuvantatul bazin mediteraneean , aceasta matrice a permanentei inventii. Vor fi poeziile kavafiene cele douasprezece statiuni ale drumului iulian catre contemporaneitatea noastra mai ingaduitoare.

De unde interesul pentru aceasta figura istorica? Nu a lasat o opera postuma de anvergura, nu are un profil suficient de ferm desenat , nu a canalizat forte si n-a provocat schimbari permanente de anvergura , desi a incercat . Desigur epitetul de “apostat” , o data lamurit intelesul , este suficient de atragator si provocant : conducatorul unui imperiu revine cu forta tuturor institutiilor ce-I stau la indemana catre o formula religioasa ce paruse apusa si stinsa , paraseste o “pozitie” ce parea definitiv cucerita , chiar daca de curand , si revine in trecut.

De ce o face? Si cand s-a hotarit sa schimbe fronturile? Nu e un timp al soliditatii si al permanentei . Timpurile sunt fluide , granitele domeniilor intelectuale difuze si permeabile . Se fac imprumuturi , se bate , cateodata , moneda falsa. Regula este multiplicitatea seturilor de reguli si simultaneitatea functionalitatii lor; dar inainte de orice, imensul si monstruosul prolific , in ciuda luminii accentuat crepusculare a veacului. Cat de greu se supune taxonomiei noastre evul acesta bizar denumit antichitate tarzie. Cat de neadecvat este termenul acesta ce cuprinde o mie de ani , pe cand propriuzisul miez nu ocupa decat in jur de jumatate din acest timp ? O agonie indelungata? O greseala “scholastica”?

A trait treizecisitrei de ani , a domnit trei ani , a crezut despre sine ca e altcineva si a trait acest vis . A vrut sa intoarca carma , a vrut sa schimbe cursul istoriei , el , caraghiosul si stangaciul imparat Iulian Aposatatul. A murit prin sinucidere , spun unii , a murit ca nu-i placea teatrul sau ca nu-l placea teatrul, spun altii , a murit , pentru ca mersul lumii era déjà si altfel programat . Cand am ajuns in Grecia , nu stiam nimic despre Apostat . Era doar un nume , misterios, atragator. Nici nu mi-ar fi servit la mare lucru , pentru ca inca nu vazusem Grecia. Si nici dupa aceea , dupa multele vizite in Grecia nu m-am apropiat de el , marele iubitor al graecitatii. Mai tarziu , doar mai tarziu , dupa ce am parasit , intern , aceasta lume , si dupa ce am adaugat si alte pierderi la o lunga lista , am inceput sa-l intrezaresc , sa-i conturez figura inca vaga , a retrogradului imparat. Si cel mai bine mi l-a descris poezia ascetica a grecului alexandrin Kavafis. Poezia lui , ea insasi , era iulianica. Ca si viata imparatului , nu era credinta crestina subiectul, o extinsa disimulare si o foarte elaborata perdea de fum , , ci adancimea graecitatii evocate.

Desigur , nu este vorba de pierderea credintei . Credinta disimulata , afisata catre exterior, erodata de fantasmele copilariei si de aburii otraviti ai marilor prestidigitatori care i-au populat educatia tineretii :

“Si a vazut ivindu-se in fata lui

Imateriale forme, cu nimburi si lumini,...“[2]

Spune imparatul Iulian Apostata:

“Nici litera “Χ(Chi)” si nici “Κ(Kappa)” n-au facut vre-un rau orasului” spun cetatenii. Acum, sensul acestei ghicitori pe care intelepciunea voastra a inventat-o este greu de inteles , asa ca am obtinut traducatori din orasul vostru si am fost informat ca aceste litere reprezinta initiale de nume, prima reprezentandu-l pe Hristos,cea de-a doua pe Konstantius. Aveti rabdare cu mine de va vorbesc direct. Intr-un singur sens Konstantius v-a facut rau , numindu-ma Caesar in loc de-a ma da mortii. In rest, doar zeii sa va salveze de avaritia lui Konstantius, asa cum a fost indurata de cetatenii Romei , sau ,mai bines spus ,de avaritia prietenilor lui . Caci omul mi-a fost var si mi-a fost drag; dar de cand a ales dusmanie in loc de prietenie si de cand zeii, cu maxima lor bunavointa au arbitrat disputa noastra, m-am dovedit a fi un prieten mai loial decat se astepta dupa ce-i devenisem dusman.De ce atunci credeti ca ma deranjati prin laudele ce-i aduceti cand , de fapt, sunt intr-adevar suparat pe cei ce-i injuriaza? Cat despre Hristos , pe care-l iubiti si pe care l-ati adoptat ca aparator al orasului vostru, in locul lui Zeus si al zeului din Daphne si Calliopi, care a revelat intentia voastra isteata? L-au iubit acei cetateni din Emesa pe Hristos atunci cand au incendiat mormintele Galileenilor? Dar ce cetateni ai Emesei am suparat vreodata? Am suparat oare pe multi dintre voi, pe toti chiar, Senatul, cetatenii avuti, poporul obisnuit? Ultimii intr-adevar, decand au ales ateismul, ma urasc in mare parte, sau chiar toti, de cand au vazut ca ader la ordonantele ritualurilor sacre pe care le-au urmat si strabunii nostri; cetatenii plini de putere ma urasc pentru ca au fost averizati sa vanda totul la un prêt mare; dar toti ma urasc din cauza dansatorilor si a teatrelor. Nu pentru ca i-am privat pe altii de aceste placeri ci pentru ca-mi pasa mai putin de lucruri de acest fel decat de oracaitul broastelor dintr-o baltoaca. Si atunci sa nu ma acuz pe mine ca v-am furnizat atitea aderente pentru ura voastra? [3] “

Misopogon ( detestatorii de barba) scrisa in anul mortii sale,primavara, este o lucrare impotriva locuitorilor Antiohiei in maniera unei satire , ca raspuns la batjocura locuitorilor orasului dupa ce-i acuza fatis de crima de piromanie: sanctuarul lui Apollon din Daphne este incendiat si imparatul ii acuza pe crestini de aceasta crima. Aparitia imparatului face o figura ascetica si austera , purtand barba filozofala; in contrast cu el, crestinii antiohieni, mari iubitori de placeri si teatru. Lucrarea scrisa intr-o maniera autoironica, alterneaza satira muscatoare cu dispretul fata de populatia imorala a antiohienilor. Dinspre scoala antiohiana , putin inclinata catre fantasme, in general, si a colegilor din Alexandria in special , cu tendintele ei idealistice si speculative , va veni putina intelegere pentru imparat. Cercetarea prozaica , respingerea interpretarii alegorice si situarea figurii hristice in ipostaza umana centrala explica de ce arianismul isi are sorgintea , si succesul, in scoala antiohienilor. Din acest motiv pare explicabila respingerea desechilibrelor lui Iulian si productia literara satirica fata de licentele sale . La care si raspunsul nesigur si pe alocuri autocritic din “ Misopogon”.

Antiohienii erau crestini, dar ca mai toti din tarzia si inventiva antichitate tarzie , aveau idei care mai tarziu , in mare lor majoritate, vor fi denumite eretice: Lucian din Antiohia, initiator al arianismului, porneste ceea ce Arius va desavarsi: unul din zecile curente ce formeaza delta inversa a crestinismului preoficial. Consolidarea va incepe, mai tarziu ,in acelasi secol.Intre conciliul din Niceea(325) si vremea lui Teodosius (381) vor fi numarate numai in marele filon al arianismului 18 directii care partial se contraziceau reciproc :arianii radicali , care se imparteau la randul lor in exucontiani,anomoiani si heterousiasti,homeoani,semi-arianii sau homeousianii , niceenii …etc.La sursa se afla Origene cu subordinatianismul sau; impotriva arienilor se mobilizeaza trinitarienii.Dupa cum se vede , pierzi cu usurinta vederea de ansamblu.In paralel , paganii vorbeau de intaietatea lui Baal, sau Zeus sau Mithras. Un bazar confesional ce aduce , cu voia dumneavoastra, a zilele noastre. Sau zilele noastre reproduc , tarziu , ceea ce-a mai fost…..Pare plauzibil insa sa ne numim nu crestini, ci niceeni.

Antiohia pe Orontes (greacă Ἀντιόχεια ἡ ἐπὶ Ὀρόντου sau Antiócheia he epì Oróntou, Antiócheia hê Megálê, latină Antiochia ad Orontem) oraş din Siria antică, azi Antakya , oraş situat în Turcia . Zeita protectoare era Tyche, zeita a destinului , sezand pe o stanca inaltata peste Orontes. Antiohia este fondata de seleucizi, urmasii lui Alexandru Machedon.

“Daca Iulian s-a amagit ca legatura sa personala cu capitala Estului va fi pricina satisfactiei mutuale , a printului si a poporului, atunci a facut o estimare foarte falsa atit a propriului caracter cat si a manierelor Antiohiei. Caldura climei ii dispunea pe nativi la cea mai nestapanita placere a linistii si opulentei iar intemperanta traita a Grecilor era amestecata cu moliciunea ereditara a sirienilor.”[4]

Orasul organiza jocuri concurente cu olimpiadele,iar in cartierul Daphne era o poiana dedicate nimfelor si lui Apollon, ce-si pastreaza functia pana in secolul 5 . Adevarata poveste a fugacei nimfe s-a petrecut de fapt la Delphi , dar copia rivalizeaza demn cu originalul . Sub romani a fost capitala provinciei Siria.Numara o jumatate de million de locuitori si era alaturi de Roma,Alexandria si Cartagina unul din cele mai importante orase ale imperiului.Primele adunari crestine s-au facut in jurul lui Petrus,Paulus si Barnabas, si tot aici apostolii au fost numiti pentru prima data crestini(Christianoi) .

“Moda era singura lege, placerea era singura straduinta iar splendoarea imbracamintii si a mobiliarului era unica distinctive a cetatenilor Antiohiei. Artele luxuriantei erau onorate; virtutile serioase si barbatesti erau subiect al ridicolului; iar dispretul pentru modestia feminine si varsta pioseniei facea cunoscuta coruptia universal a capitalei Estului.” [5]

Scolile retoricii erau pe langa cele ale Romei,Alexandriei si Konstantinopulului printre scolile de frunte ale imperiului roman tarziu; multi profesori de seama sunt cunoscuti : precum Ulpianus din Antiohia, Eusebius Arabs, Aedesius Rhetor si elevul sau Zenobius Rhetor precum si celebrul Libanios.Istoricul Ammianus Marcellinus , istoric de seama al antichitatii tarzii si autor al Res Gestae in limba latina , (alaturi de Procopius din Cezareea), era deasemenea antiohian. Ioan Chrysostomos , Apollinaris de Ravenna , martirul Babylas , cel ce va fi sorgintea certei intre Iulian si Antiohieni , au fost cetateni ai orasului.

“Iubirea pentru spectacole era gustul, sau mai bines pus ,pasiunea Sirienilor; cei mai talentati artisti erau procurati din orasele adiacente; o mare parte din incasarile publice erau dedicate amuzamentului public; iar magnificenta jocurilor teatrului si circului erau considerate fericirea, si Gloria Antiohiei.Manierele rustice ale printului , care dispretuia atare glorie si care era insensibil la aceasta fericire a dezgustat foarte curand delicatetea supusilor sai; iar Orientalii efeminati nu puteau imita sau chiar admira simpliatea severa pe care Iulian o mentinea si cateodata chiar o afecta.” [6]

“Ανήθικοι μέχρι τινός - και πιθανόν μέχρι πολλού - ήσαν.” - “Erau cam imorali-ba poate chiar ca intreceau masura.”( Iulian si antiohienii .K.Kavafis-1926) Tonul ironic, partas, “partinic”,aerul de barfa aleasa ,ipocrizia celui ce una crede si alta spune,discursul “secund” : ”cam imorali” , dar cine s-ar supara caci:

” Erau insa satisfacuti ducand

traiul inimitabil din Antiohia,

atata de bogat in placeri rafinate.”

Vorbitorul face parte din stratul ce nu este dispus sa renunte, si comenteaza suficient si spleeny, tonul de curtean cu miezul fiintei corupt de placerile cotidiene:

“ca sa renunte ei

la traiul voluptuos si la distractii

zilnice, de tot felul, la stralucitul teatru

unde Arta se-mbina

cu patima erotica-a carnii?”

Atitudinea populatiei orasenesti antiohiene nu era unitara, chiar si multi pagani credeau ca cheltuiala cu care Iulian dorea sa imbuneze zeii ca fiind exagerata.Multi plebei crestini nu erau preocupati de salvarea sufletului lor ci mai degraba se impotriveau ceremonialului religios : douazeci de ani mai tarziu Ioan Chrisostomos se plangea despre antiohieni ca mai cu drag se duc la teatru sau hipodrom, decat sa mearga la biserica.[7]Repulsia lui Iulian fata de teatru si hipodrom, precum si fata de oricefel de distractie popular profana au contribuit cu siguranta negativ la popularitatea acestuia ( interzice preotilor frecventarea hipodromului si teatrelor).[8]

Cine si de ce ar fi dispus sa aduca vre-o schimbare:

„La ce bun sa renunte? Si spre ce sa se-ndrepte?”

Catre alternativa unor discutii inutile? Despre zei si alte subiecte aeriene?

Sau, despre un subiect particular , subliniat cu voluptate: „ teama sa ridicola de teatru” sau

“ ipocrita-i purtare” sau “barba-i caraghioasa?”

Iulian este luat, postum, peste picior ; este un personaj nesimpatizat , Kavafis comenteaza cu un clin d’oeil soarta Apostatului. Grigore de Nazianz, nu-i este favorabil si limbajul este violent si deasemenea ironic, Ammianus Marcellinus(Res Gestae) , Zosimos (Nea Historia) au alta pareri. Ambii nu sunt crestini. Pentru a intelege bine limitele timpului, este Zosimos cel ce compune o scriere anticrestina publica in secolul 6, si acest lucru este inca posibil fara consecinte. Labianus, care ii fusese profesor de retorica scrie o oratie funebra la moartea imparatului apostat , plina de laude pentru virtutile defunctului.Efrem Sirianul compune patru cantece “dedicate” lui Iulian.[9]

Nu este usor de inteles de ce are aceasta statura in istorie. Se naste la Konstantinopol la nici douazeci de ani de la intelegerea dintre imparatii Licinus si Konstantin cunoscuta ca Edictul de la Milano. Actul de toleranta semnat de imparatul Galerius pe patul de moarte nu este extrem de favorabil crestinilor,iar intelegerea sau protocolul milanez nu face decat sa consfiinteasca acest text din 311. Textele in latina ale Edictului galerian precum si protocolul milanez sunt redate de Lactantiu in De mortibus persecutorum,in care destinele nefericite ale persecutorilor crestinilor sunt voluptuos si in detaliu redate. Circa o treime din text este constituita de detalii privitoare la restituiri de terenuri, etc, ceea ce inseamna si restituire de bunuri preluate de la crestini.

Konstantin extinde privilegiile crestinilor si prin Conciliul de la Niceea (325) incearca sa puna stavila disputelor intracrestine (legate de arianism in primul rand) . Orasul Bizantului va purta de acum incolo numele imparatului, va fi noua capital ce muta hotarator centrul de greutate al imperiului catre est si astfel si catre centrul de greutate al misticii asiatice. Dar , si mai importanta este bascularea de la limba latina catre limba greaca ce devine limba oficiala a imperiului, si ca atare inima studiilor noilor generatii de reprezentaniti ai suprastructurii de stat. Abia in 380 devine crestinsmul religie de stat ,sub imparatul Teodosius , iar arianismul este condamnat definitiv un an mai tarziu. Circa douazeci de ani dupa moartea lui Iulian.Iar inca 200 de ani dupa aceste evenimente , Zosimos , precum spuneam, compune o scriere anticrestina.

Anii antichitatii tarzii ( secolul 3 d.H.-secolul 7d.H.) sunt de o extraordinara prolificitate a curentelor religioase. Nimic nu era consolidat. Totul era in curgere si in transformare.In aceasta permanenta schimbare a fluidelor repere ale credintei in special si a vietii ,in general, a trait cel pe care istoria il fixeaza ca Iulian Apostatul.

In expeditia militara persana, ajunge pe Eufrat si vrea sa treaca spre Tigris folosind un canal de irigatie. Aici il raneste un soldat persan. Altii spun ca unul dintre proprii soldati, enervat de oscilatiile umorale ale imparatului i-a infipt sabia in burta.

“ Cum raporteaza insa altii, asta a facut un “entertainer” barbar , unul din cei ce sunt in alaiul oastei si-i distreaza pe ostasi in timpul betiilor dupa obositoarele incordari ale campaniei…” (Gregorius de Nazianz V.Oratio contra Iulianum V.XIII) Unul din alaiul de histrioni, am zice.

Si mai rusinoasa reintoarcerea cadavrului:

“… mai rusinoasa a fost insa intoarcerea. In ce consta blamajul? Comedianti il insotira cu cantec de fluier si

batjocuri si vorbe de ocara, pe care le-au imprumutat de pe scena, batandu-si joc de lipsa sa de credinta, de infrangerea si de sfarsitul sau. Cate jigniri n-a trebuit sa indure de catre cei scoliti in d-astea si care fac din batjocura o meserie, pana cand, in sfarsit, fu primit de orasul Tarsus ! De ce si pentru ce s-a conformat acesta unei atari situatii umilitoare , nu pot sa spun. In Tarsus e o poiana murdara, mormantul sau nesacru, templul sau urat si care raneste ochii piosi.” (Gregorius de Nazianz V.Oratio contra Iulianum V.XVIII)

Portul cilician Tarsus, azi la distanta de kilometri buni de la mare, orasul apostolului Paulus ( nascut Saulus), oras al unui puternic sincretism religios, Santas, Baal, Zeus, Sandan,si o puternica populatie iudee. Azi, episcopat titular catholic. Acelasi amestec care il urmareste pe Iulian pe tot parcursul vietii ii este caracteristic si locului mormantului.

Ingropat in Tarsus, orasul tuturor religiilor, ca intr-un cimitir de masini in care se ingramadesc fara discenamant , decrepite , toate marcile., si unde , odata cu el , in lumina crepusculara a secolului, era purtat la groapa si geniul Paganismului elen. [10]Apostazia fusese pacatul de rang secundar. Resuscitarea lumii trecute a zeilor era principala vina, pentru aceasta vina va primi , inadecvatul nume de Apostatul. Vina principala, acea de a readuce lumea fanata a eroilor si najadelor, a zeilor si zeitelor etc. face din el, cel atit de interesat de secretul misterelor acest ultim Orpheus, incercand salvarea anticei Euridice. Dupa disparitia imparatului domeniul ramane rezervat doar poetilor si pictorilor .

Pictura academista picteaza in repetate randuri plecari din antice porturi: Claude , de exemplu , ne infatiseaza plecarea reginei Sheba, sau a Sfintei Ursula, sau a mariajul lui Isaac si al Rebeccai, tot in atmosfera vecinatatii unui port. Tema plecarii definitive este una foarte indragita si dureaza pana tarziu in preajma secolului XX. Intre 1880 si 1886 pictorul Arnold Böcklin picteaza cinci versiuni ale binecunoscutului tablou “ Insula mortilor”. In 1906 , Rahmanninov va compune un poem musical cu acelasi nume. Pictura are in “Fin de siècle “ un succes extraordinar. Interpretarile curente discuta de la ilustrarea sortii personale a pictorului pana la celebrarea sfarsitului unei epoci istorice: antichitatea . O alta perspectiva descrie soarta culturii europene in pragul modernitatii secolului XX, una din repetatele inmormantari ale antichitatii. O scurta perioada cunoscuta ca “postmodernism” va reedita vinovata resuscitare iuliana. Renasterea europeana a trait din seva antica. Se pare ca epoca se bucura, in ciuda repetatelor puneri in mormant, de o nebanuita longevitate.

Gregor de Nazianz va lasa lumii imaginea uriasului vartej cu care se prabuseste in neant aceasta lume (Gregor de Nazianz († 390) V. Oratio contra Iulianum 32.) :

„ Nu vor mai vorbi stejarii, nici nu va mai prooroci vasul(λέβης). Nu mai este plina Pythia de toate miturile si toate clevetirile. Kastalia este readusa la tacere si tace ; apa sa nu mai murmura, si e luata in deradere. Apollo e statuie muta. Dafinul este iar deplans in mit . Iarasi este Dionysos fiinta bisexuata , care se inconjoara cu un cor de betivi si marele tau secret este zeul Phallus, care se apleaca asupra frumosului Proshymnus.Din nou e lovita Semele de fulger . Hephaistos schioapata de ambele picioare iar adulterul e pe-aproape si este , in ciuda virtuozitatii, zeul plin de funingine si olimpicul Thersites. Din nou este Ares inlantuit din cauza adulterului cu Deimos(Groaza) si Phobos(Repulsia) si Kydoimen(zgomotul bataliei) si ranit din cauza obrazniciei sale . Din nou este Afrodita amanta nascuta din rusine si aparatoarea legaturilor reprobabile . Si este iar Athena fecioara ce a nascut un balaur . Iarasi turbeaza Herakles sau nu turbeaza . Zeus circula iarasi , el , consilierul si seful supreme al zeilor , care atrage toti zeii in sus catre sine desi nu poate fi atras catre jos de catre nimeni, este el, cel ce parcurge toate transformarile posibile din concupiscenta si rautate . Iarasi iti arata mormantul lui Zeus din Kreta . Si ori de cate ori ii vad pe Kerdoos si pe Logios si pe Enagios, imi ascund privirea trecand rusinat , in graba, pe langa zeul tau . Dinspre mine , adora cuvantul inflacarat si sacul . Cinstire poti sa dai omagiilor pe care egiptenii le aduc prin eunuci Nilului , in prezenta figurilor lui Isis , a tapilor divini si a taurilor , precum si a tuturor animalelor bizar asamblate, pe care ti le inchipui sau despre care scrii . Rad de Pan , de Priapos , Hermaphrodites si toti zeii care au fost mutilati sau dezmembrati din nebunie. Dar vreau sa las aceste figuri scenei si poetilor ce le impodobesc …..”.

Vorbeste aici Gregor , marele teolog? Sau , printre randurile scrierii de lupta se resimte si eruditia si parerea de rau a poetului ce se grabeste sa-si ingradeasca arie de libertate fata de dogma teologala?

Iarasi: “„ teama sa ridicola de teatru”(K.K. Iulian si antiohienii)

“ Cunoastem caracterul lui Iulian pe baza experientelor de pe vremea in care se simtea liber in timpul domniei sale; totusi mie imi era in multe privinte binecunoscut, intilnindu-l la Atena. Un dublu scop l-a condus intr-acolo. Unul respecatbil , era de a vizita Grecia si lacasurile sale de educatie. Cealalta, secreta si mai putin cunoscuta, era introducerea sa de catre preoti si excroci in secrete; caci impietatea sa inca nu merge ape drumuri deschise. Mi-am facut atunci o imagine nu neadevarata, desi nu eram printre confidentii sai.Purtarea sa anormala, si infatisarea sa deosebit de curioasa ma indreptatea sa proorocesc despre el;caci cine observa bine poate fi cel mai bun prooroc. Nu un bun caracter imi trada ceafa sa deloc ferma, umerii tresaltand si balansandu-se, ochii pasionali, nelinistiti, privirea agitata, mersul nervos si nesigur, nasul ce vadea orgoliu si desconsiderare, fizionomia sa dispretuitoare, care trada aceeasi mentalitate, rasul neinfranat si bulversant, semnele ce le facea cu capul, de aprobare sau de respingere ,vorbirea intrerupta de respiratia impiedecata, interogatia sa desordonata si prosteasca , raspunsurile sale la fel de nereusite ce se contraziceau si care invederau banuiala lipsei de consecventa si educatie.” (Gregorius de Nazianz V.Oratio contra Iulianum V.XXIII)

“Lasa imperialele, sofisticatele tale cuvantari, concluziile tale imperative, consideratiile tale! Sa vedem ce au de spus pescarii si taranii nostri! Schimba tonul cantecelor tale si al harfei tale –mi-a poruncit profetul meu.“ (Gregorius de Nazianz V.Oratio contra Iulianum V.XXX).

Nu este sfatul, este imperativul ordin al unui comisar politic. Multa vreme dupa Gregor de Nazianz ramane consolidata banuiala fata de „pastorii“ excesiv educati, excesiv de „sofisticati“.

Acest om a fost acuzat de apostazie si istoria l-a stampilat cu aceasta injurie : Apostatul. El este subiectul nostru si el face obiectul interogatiilor noastre. Iulian este ilustrarea pacatului de moarte denumit apostazie si cu ajutorul sau vom incerca sa intelegem cum se poate ajunge atit de jos. El este o ipoteza .Desfasurarea ne va arata daca avem sau nu dreptate.Sau daca este o ratacire in termen si vorbim despre altceva.

Apostazia , din greaca : ἀποστασία (apostasia), inseamna defectare ( ce implica abandonul unei persoane , cauze sau doctrine ) sau revolta , ( de la ἀπό, apo, "plecat,indepartat in lipsa, despartit,", στάσις, stasis, "a te afla", "stare" ), este disafilierea formala sau abandonul , renegarea sau renuntarea la o religie sau la o persoana. Cel ce comite o apostazie apostaziaza ( rar folosit) si este numit apostat. Acest termen are o implicare peiorativa in folosinta zilnica a termenului. Utilizat de sociologi , si fara conotatii peiorative, cu sensul de renuntare si criticism a unei religii personale anterioare si in opozitie cu aceasta, si prin extensie referindu-se la credinta sau cauza nereligioasa, cum ar fi partid politic , brain trust , sau echipa sportiva . Apostazia nu este in general folosita ca autodefinitie : putin apostati se autonumesc asa din cauza implicatiilor peiorative ale termenului. Multe miscari religioase o considera un viciu (un pacat), o coruptie a virtutii sau pietatii , in sensul in care , cand pietatea greseste , apostazia este rezultatul.^{^[11]}

Este interesanta folosirea termenului de desafiliere. Afilierea si antonimul sau, desafilierea , marcheaza intrarea sau parasirea tutelei parentale , situatie considerata pacatoasa , inca din Vechiul Testament ( vezi Decalogul). Desafilierea poate fi coercitiva , implicand forme variate de presiune psihica asupra individului sau grupurilor : sunt cunoscute masive treceri de la o religie sau confesiune la alta sub amenintarea pierderii vietii sau averii. Desafilierea voluntara este un fenomen modern de renuntare la religie ca forma de protest : iesiri din biserica ( catolica ) , ca protest la pasivismul ierarhilor bisericii cu ocazia diverselor deraieri comportamentale ale bazei preotimii bisericii (lipsa de reactie la pedofilie etc). Secularismul , o forma moderna si generalizata a desangajarii religioase este privit si cu o alta interpretare , si anume ca toleranta egala si / sau incurajarea simultaneitatii tuturor religiilor , interpretare apartinand lui Peter Berger , sociolog al religiilor, in intelesul bazarului religios . ^{^[12]} Sunt cunoscute forme de desafiliere prin expulzare ( de exemplu , desi crestini, evrei crestinati sub Ferdinand si Isabela au fost constransi sa paraseasca Spania etc). Desafilierea fortata este realizata si prin excomunicare , ca urmare a gravei (-lor) incalcari ale dogmelor respective credinte .

O tratare separata merita intrebarea : apostatul = antichristul nietschean ? precum si reconsiderarea cercului angelic si al caderii ( vezi povestea “arcelor”).

Desafilierea nu este , in majoritatea cazurilor , o actiune abrupta . Se vorbeste de “stagii ale desafilierii religioase “.Brinkerhoff si Burke (1980) sustin ca „ desafilierea religioasa este un proces social gradual, cumulativ in care etichetarea negativa actioneaza ca un *catalizator *, accelerand drumul apostaziei dandu-i forma si directie.”^{^[13]} Totodata sustin ca procesul de dezafiliere ii convinge pe membri sa inceteze de a mai crede , dar continua sa participle la ritualuri si ca elemntul indoielii subliniaza multe din ipozezele teoretice ale apostaziei . Indoiala precede apostazia.^{^[14]}

In articolul ei despre ex- calugarite , Ebaugh (1988) descrie patru stagii caracteristice ale iesirii din “rol”:

1.primele indoieli

2.cautarea si cantarirea alternativelor

3.punctul de intoarcere

4.stabilirea unei identitati de “ex-rol”

Corespunzator profesoarei de sociologie si anthropologie la Trinity University, San Antonio, Texas, Meredith McGuire (2002), intr-o carte despre contextual social in religie , daca afilierea religioasa a fost o parte importanta din viata sociala si identitara a celui ce paraseste religia respective , atunci parasirea este o experienta sfasietoare iar modul in care cineva paraseste un grup religios este un alt factor care agraveaza problemele. McGuire scrie ca daca raspunsul grupului este ostil, sau urmeaza unei incercari ale persoanei de a-l schimba din interior inainte de a-l parasi , atunci procesul de parasire va fi incarcat de considerabile tensiuni emotionale si sociale.^{^[15]}

Interesante ar fi in cazul de fata si studiul fenomenelor sincretice , in masura in care se pregatesc si desfasoara sinteze religioase sau de Weltbild. Coabitarea diferitelor credinte intr-un singur corp “credincios”, fie ca este individ sau comunitate este subiectul unei interesante critici a lui Peter Berger la un articol:

“In numarul din ianuarie 25, din 2011 The Christian Century , publicatia drapel a protestantismului liberal , aduce un interesant articol al Amyei Frykholm cu titlu “Dubla apartenenta”.

Nu numai coperta ce continea o ilustare grafica a articolului, -o pereche de ochelari diferit colorati- dar si un editorial al lui John Buchanan confirma argumentul ca un individ a purtat loialitate la doua traditii de credinta. Articolul se refera la trei cazuri de dubla cetatenie religioasa - respectiv budist - crestin, iudaic-crestin, si musulman-crestin…. “[16]

“…..Ce poate sa intreprinda cineva cu toate astea? Lasati-ma intai , in interesul dezvaluirii complete, sa fac trei observatii. Ca sociolog, nu sunt surprins de niciuna dintre ele. Am fost convins de multa vreme ca pluralitatea-coexistaenta a diferitelor vederi asupra lumii si sistemelor de valori in aceeasi societate este o consecinta inevitabbila a modernismului. Am scris infinit de mult despre aceasta. Pluralismul-cel mai simplu definit ca o imbratisare ideological a pluralitatii-este cel mai benign raspuns adresat pluralitatii ( impotriva balcanizarii si razboiului civil). Ca cetatean , sunt extreme de in favoarea lui. Mai mult chiar, ca crestin care gaseste placerea de a se balaci in teologie, deasemenea cred ca traditiile religioase ar trebui sa fie in dialog unele cu altele si ca fiecare are de invatat din astfel de activitati. Asa ca , sunt predispus sa simpatizez cu impetus-ul atoatecuprinzator in spatele notiunii de dubla cetatenie religioasa .Totusi, sunt sceptic in ceea ce priveste sintezele descrise in articolul lui Frykholm……”[17]

“….Literatura dialogului interreligios face distinctie intre trei moduri de apropiere: exclusivismul, care afirma unicitatea si superioritatea propriei credinte ; inclusivismul, care isi extrage statura din propriile traditii , concedand ca adevarul poate fi gasit si in afara sa; si pluralismul, reprezentati de Knitter[18] si Hick[19]. Opinia mea este ca inclusivismul are cele mai bune sanse de a exclude fanatismul mintilor inguste si relativismul autolichidator.”[20]

Batalia Unului si a Multiplului in secolele neoplatoniciene lasa urme vizibile in transeele paralele ale teologiei. Monoteismul este un exercitiu de imaginatie transcedentala nela-indemana tuturor . Exercitiul indelung al pluralismului si al multiplicitatii lumii religioase pagane este perplexant in confruntarea cu Unul si Unicul. E mai simpla trecerea catre crestinism a celor care au exercitiul Dumnezeului Unic (monoteismul iudaic, de ex.) si sunt confruntati doar cu persoana Mesiei, decat pentru cei care au experimentat pantheon-ul cu imensele sale infrastructure si execitiile misteriilor. Persuasiva repetie a Credo-ului athanasian este de un dramatism tensionat. Este ca o mantra , ale carei repetitii indelungi aduce intr-un tarziu intelegerea . In ciuda extraordinarei forte a textului , nu se bucura in actualitate de mare atentie . Iata textul in extenso ce oglindeste, el in sine , dualectica Unului cu Multiplul ( trebuie subliniat ca paternitatea lui Athanasios este pusa la indoiala si ca, precum s-a intimplat si cu alte ocazii, numele sau a fost ilicit folosit de terti) :

Credo Athanasii

„Quicumque vult salvus esse,
ante omnia opus est, ut teneat catholicam fidem:

Quam nisi quisque integram inviolatamque servaverit,
absque dubio in aeternum peribit.

Fides autem catholica haec est:
ut unum Deum in Trinitate,
et Trinitatem in unitate veneremur:

Neque confundentes personas,
neque substantiam separantes.

Alia est enim persona Patris, alia Filii,
alia Spiritus Sancti.

Sed Patris, et Filii, et Spiritus Sancti una est divinitas,
aequalis gloria, coeterna maiestas.

Qualis Pater, talis Filius,
talis Spiritus Sanctus.

Increatus Pater, increatus Filius,
increatus Spiritus Sanctus.

Immensus Pater, immensus Filius,
immensus Spiritus Sanctus.

Aeternus Pater, aeternus Filius,
aeternus Spiritus Sanctus.

Et tamen non tres aeterni,
sed unus aeternus.

Sicut non tres increati, nec tres immensi,
sed unus increatus, et unus immensus.

Similiter omnipotens Pater, omnipotens Filius,
omnipotens Spiritus Sanctus.

Et tamen non tres omnipotentes,
sed unus omnipotens.

Ita Deus Pater, Deus Filius,
Deus Spiritus Sanctus.

Et tamen non tres Dii,
sed unus est Deus.

Ita Dominus Pater, Dominus Filius,
Dominus Spiritus Sanctus.

Et tamen non tres Domini,
sed unus est Dominus.

Quia sicut singillatim unamquamque personam Deum ac Dominum confiteri christiana veritate compellimur:
ita tres Deos aut Dominos dicere catholica religione prohibemur.

Pater a nullo est factus:
nec creatus, nec genitus.

Filius a Patre solo est:
non factus, nec creatus, sed genitus.

Spiritus Sanctus a Patre et Filio:
non factus, nec creatus, nec genitus, sed procedens.

Unus ergo Pater, non tres Patres:
unus Filius, non tres Filii:
unus Spiritus Sanctus, non tres Spiritus Sancti.

Et in hac Trinitate nihil prius aut posterius,
nihil maius aut minus:
sed totae tres personae coaeternae sibi sunt et coaequales.

Ita ut per omnia, sicut iam supra dictum est,
et unitas in Trinitate,
et Trinitas in unitate veneranda sit.

Qui vult ergo salvus esse,
ita de Trinitate sentiat.

Sed necessarium est ad aeternam salutem,
ut Incarnationem quoque Domini nostri Iesu Christi fideliter credat.

Est ergo fides recta, ut credamus et confiteamur,
quia Dominus noster Iesus Christus Dei Filius,
Deus et homo est.

Deus est ex substantia Patris ante saecula genitus:
et homo est ex substantia matris in saeculo natus.

Perfectus Deus, perfectus homo:
ex anima rationali et humana carne subsistens.

Aequalis Patri secundum divinitatem:
minor Patre secundum humanitatem.

Qui, licet Deus sit et homo,
non duo tamen, sed unus est Christus:

Unus autem non conversione divinitatis in carnem,
sed assumptione humanitatis in Deum:

Unus omnino non confusione substantiae,
sed unitate personae.

Nam sicut anima rationalis et caro unus est homo:
ita Deus et homo unus est Christus.

Qui passus est pro salute nostra, descendit ad inferos:
tertia die resurrexit a mortuis.

Ascendit ad caelos, sedet ad dexteram Dei Patris omnipotentis:
inde venturus est iudicare vivos et mortuos.

Ad cuius adventum omnes homines resurgere habent cum corporibus suis:
et reddituri sunt de factis propriis rationem.

Et qui bona egerunt, ibunt in vitam aeternam:
qui vero mala, in ignem aeternum.

Haec est fides catholica,
quam nisi quisque fideliter firmiterque crediderit,
salvus esse non poterit.“

Conceptul de trinitate este o jertfa pe altarul acestei incapacitati. Disputele arianismului, ale invataturii despre trinitate, modul aproape aventuros in care se desfasoara aceste dezbateri, multitudine de opinii si curentele ce le sustin, in spatele carora oameni reali isi disputa lupte personale ocupa secole : din secolul 2 pana in secolul 11 al marii schisme. In era de inceput se situeza incercarea lui Iulian de a resuscita paganismul elen. Iata ce spune Tertullian († in jur de 220) in Exceptia de procesualitate impotriva ereticilor (De praescriptione haereticorum) :

“Cap.7. Ereziile isi au sorgintea in filosofie, prin amestecul vederilor filosofice cu invataturile crestine. Acestea sunt acele invataturi despre oameni si demoni, care izvorasc din puterea de inventive a stiintei pamantene si menite sa gadile urechile.Ceea ce Domnul a numit prostie si ceea ce a ales ca prostie in fata lumii pentru a rusina filosofia.caci ea este campul pe care se misca intelepciunea lumii, ea, care este cea care exlica precipitat natura si sfaturile Domnului.Si ereziile isi recepteaza prin filosofie echiparea…”[21]

Luptele intre teologi se organizeaza dupa cele mai diferentiate paliere: disputele intre centrele de invatatura : Antiohia impotriva Alexandriei, Konstantinopolul contra Antiohioei, toti impotriva Atenei etc.; sau se organizeaza dupa sorgintea etnica a combatantilor : evrei contra greci, sirieni si asirieni contra greci, romani europeni contra romani africani. Apoi disputa transcende planul individual si se desfasoara dupa apartenenta la curente si scoli, intre pagani si crestini, intre crestini si evrei . Cu cat mergem mai catre este, repertoriul combatantilor se diversifica pana la exotismul maxim. Limbajul , dela eleganta lui Gregorios de Nazianz , cu amestecul acela elevat de stiinta si arta poetica la abrupta si bolovanoasa avalansa de invective ale asirianului Tatian.

“… Sarmane Aristotel! I-ai invatat dialectica, maestra in constructie si distrugere,care este atit de malitioasa in propozitiile sale, atit de fortata in presupusele sale concluzii., atit de dura in explicatii, atit de aferata in disputa verbal, ea care, cazandu-si sie insasi ca povara, sa trateze totul fara a trata nimic….”[22]

Tertullian s-a nascut la Cartagina ca fiu al unui ofiter roman, in anul 150 d.Hr.Se crestineaza in anul 190 d.Hr. si se muta la Roma.primeste o educatie juridica si retorica ( deci implicit o educatie pagana) iar multele sale discursuri bataioase se citesc ca pledoarii juridice.Desi sensul educatiei si credintei este contrar si doar o infinita ipocrizie poate justifica intrebarea: ” Ce are de-a face Atena cu Ierusalimul?” In subsolul constiintei sale inalta educatie a paganitatii se tradeaza cu formele slefuite ale expresiei, cu elegant desfasurarilor logice si estetica generala a indelungilor exercitii de retorica ateniana.

“...scrie apostolul...colosienilor : luati grija, ca nimeni sa nu va insele cu filosofia si cu vidul fals dupa traditia umana si impotriva providentei sfantului duh. A fost in Atena si a cunoscut aceasta intelepciune umana in adunari, aceasta maimutareala si falsificatoare a adevarului, care insasi este impartita in patru cu ereziile sale si varietatea scolilor care se razboiesc intre ele. Ce are de-a face Atena cu Ierusalimul, ce-are de-a face Academia cu Biserica, si ce au de-a face ereticii cu crestinii?”[23]

Are legatura, sigur ca are asa cum consistenta personalitatii nu poate fi feliata intr-o perioada a educatiei care nu mai are legatura cu consecintele acesteia exprimata in consecutia operei ulterioare.

Influenta tezelor sale a fost atit de temeinica incat li se datoreaza disparitia spectacolului teatral in Europa de Vest. O scurta exemplificare din lucrarea sa Despre spectacole (De spectaculis) :

“1 . Vizionarea spectacolelor pagane nu este compatibila cu crestinismul

…..Puterea dependentei de distractie este atit de mare, incat ii castiga din greu nestiintei existenta pana la aparitia unei situatii in care constiinta se inverseaza in autoinselare. “

Dr. R. C. Kukula,Introducere la discursul lui Tatian adresat confesorilor graecitatii. In: Apologeti ai crestinatatii timpurii si ai actelor martirilor Vol.I. Biblioteca Patristica , Seria 1, vol.12 , München 1913

Introducere la discursul lui Tatian adresat confesorilor graecitatii

„Apologetul Tatian s-a nascut din parinti vorbitori de siriana dupa propriile marturisiri (Oratio ad Graecos) in Tara Asirienilor ( adica in teritoriul Tigris-ului mijlociu si a confluentilor sai). Dar invatatori greci au fost aceia care s-au ocupat de educatia sa si care i-au facut baetandrului in decursul timpului cunostinta cu retorica si filosofie greaca. Intai ca invatacel , apoi, urmand exemplul maestrilor sai ca sofist prefesional, ca declamatory si ca professor intinerant parcurge lumea cultural de atunci de la est la vest, parcurgand oriental graecizat, Hellas-ul propriuzis si Italia. Precum multi altii ,adanc nelinistit de intrebarile legate de sensul si scopul existentei , a cautat si Tatian adevarul in fantastica confuzie ale diverselor culte divine si in secretele intunericului misteriilor grecesti.pana in anii maturitatii,precum insusi povesteste , in simplitatea eliberatoare a crestinismului.”[24]

“Rezultatele saracacioase ale cercetarii actuale despre viata si opera educativa ale lui Tatian s-au discutat critic de O. Bardenhewer , Gesch. der altkirchl. Literatur 1 (1902), S. 242-262; A. B1udau bei Wetzer – Welte, Kirchenlexikon, 2. Aufl., Bd. XI (1899), Sp. 1233-1243; A. Harnack , Gesch. der altchristl. Literatur 1 (1893), S. 485 ff.; Chronologie der altchristl. Literatur 1 (1897), S. 284 ff.; E. Preuschen in Realenzykl. f. d. protest. Theol. und Kirche, 3. Aufl. (1907). Bd. XIX, S. 386 ff. u. aa. 6. Aici se poate consulta mai amanuntit opera lui Tatian, printre care „Cartea Problemelor“, scrierea „ Despre perfectiune conform cuvintelor Redemptorului, opera “Despre Animale”, un tratat despre natura demonilor precum si altele, pierdute, pastrate doar doua scrieri intr-o conditie lamenatabila : una devenita celebra sub titlul de Diatessaron τὸ διὰ τεσσάρων εὐαγγέλιον, o armonie a evangheliilor , reconstruind tema central din surse siriene, arabe, grecesti si latine si Oratio ad Graecos Λόγος πρὸς Ἕλληνας , declarata de Eusebiu ca “ cea mai frumoasa si utila” din toate scrierile lui Tatian.”[25]

Tatian (sec.2.) Apologetii crestinatatii timpurii

Discursul lui Tatian adresat confesorilor graecitatii( Oratio ad Graecos)

1 Nu fiti atit de dusmanosi impotriva „barbarilor“, voi confesorii graecitatii si nu judecati invataturile lor atit de nefavorabil! Caci care din alcatuirile voastre nu-si datoreaza sorgintea barbarilor ?

2 Barbatii cei mai considerati din Telmissos au inventat interpretarea viselor, coriotii , ghicitul din stele, zborul pasarilor l-au observat intai frigienii si cei mai batrani dintre isaurieni, cipriotii au pus bazele haruspiciilor ( ghicit in intestine), babilionienii -astronomia, persanii - magia, egiptenii - astronomia, fenicienii - stiinta literelor.

3 Incetati,deci, de a denumi imitatiile voastre descoperiri! Cai arta poeziei si a cantului a fost cinstita si de Orfeu, care a adus si misteriile ; tuscanii au inventat plastic ; in scrierea istorica egiptenii au introdus notatiile cronologice. De la Marsyas si Olympos ati preluat cantecul din fluier, dar frigieni erau ambii si au stiut, in ciuda “needucatiei” lor de a extrage sunetul placut din flaute. Tirenienii au inventat trompeta, arta fieraritului – ciclopii , si arta de a scrie scrisori a gasit-o, ne spune Hellanikos, o femeie ce-a domnit candva peste persani: Atossa era numele ei.

4 Asa ca lasati suficienta si nu va mai impaunati cu fraze pompoase ! Lauda voastra de sine nu gasaste decat aprobarea propriilor voastri consetateni, cine are minte, trebuie sa astepte pana aduceti alti martori si va intelegeti in maniera cu care vorbiti!

5 Cai astfel ati patit ca nu vorbiti unul cu celalalt folosind aceeasi limba. Caci dorienii vorbesc altfel decat cei din Attika, eolienii altfel decat ionienii. Si fiind asa o discrepanta in lucruri care n-at trebui sa fie asa, nu stiu pe cine sa numesc elen.

6 Mai prost e ca tineti la mare onoare cuvinte de sorginte straina si nu arareori folosind gresit cuvinte barbare , ati facut un jargon din limba voastra.

7 De aceea ne-am luat ramas bun de la intelepciunea voastra, desi unii dintre noi isi baza renumele pe voi. Pentru ca profesorilor vostri li se potriveste vorba comicului:“ Struguri stricati si boscorodeala si scoli de invatat randunicile sa ciripeasca , stricatori de arta.” Cu gatul ragusit striga ei, ce se dedica intelepciunii, scotand sunete guturale de cioara.

8 Ati calat retorica pe nedreptate si denigrare , pentru un salariu va vindeti libertatea de vorbire si dispuneti ca drept azi ce maine va fi nedrept. Arta poeziei va este necesara pentru a canta certuri si intrigi amoroase intre zei precum si coruptia sufletelor.

2. .....

.............

41.

1 Va trebui sa comunic repede , dar cu toata increderea, ceea ce reprezinta totusi o chestiune principala : ca Moise nu este numai mai batran decat Homer , dar si mai batran decat toti scriitorii prehomerici , si anume Linos, Philammon, Thamyris, Amphion, Orpheus Musaios, Demodokos, Phemios, Sibylla, Epimenides din Creta , venit in Sparta, Aristeas din Prokonnesos, care a redactat Arismaspiile,centaurul Asbolos si Drymon si Euklos din Kypros, si Horos din Samos si Pronapides din Atena.

2 Linos este invatatorul lui Herakles; Herakles insa, a trait o generatie inainte de razboiul troian;

3 Si asta e cert, fiul sau Tlepolemos a participat la razboiul impotriva Ilion-ului.Orpheus a fost contemporan cu Herakles; poeziile atribuite lui spune-se ca a u fost compuse de atenianul Onomakritos, care a trait pe vremea dominatiei Pisistratizilor in jur de a 50-ea olimpiade.Orpheus este elev al lui Musaios.

4 Avand in vedere ca Amphitrion precede cu doua generatii razboiul troian,ma scuteste de sarcina de a spune si altele celor dornici de cunoastere;

5 Demodokos si Phemios au trait tocmai in timpul razboiului troian; cai unul era cu petitorii si celalalt cu feacii. Thamyris insa si Philammon nu sunt cu mult mai batrani decat ei.

6 Astfel v-am prezentat rapoarte pentru fiecare punct, aparatul, cronologia si sursele istorice intr-un mod foarte succint, dar cu deplina fiabilitate : dar pentru a-mi duce la bun sfarsit sarcina provizorie, as da explicatii si despre leguitorii presupusi a fi intelepti.

7 Minos, caruia stiinta cuprinzatoare, ascutimea spirituala si capacitatea legiuitoare ii confera primul loc , a trait pe vremea lui Lynleus, urmas al lui Danaos, unsprezece generatii dupa Imachos.

8 Lykurgos, care s-a nascut multa vreme dupa caderea Ilionului, dadea legi lakedemonienilor un secol inainte de olimpiade .

9 Nasterea lui Drakon cade aproximativ in timpul celei de-a 39a olimpiade, cea a lui Solon in timpul delei de-a 46a, si cea a lui Pythagoras aproximativ in a 62-a..

10 Ca olimpiadele au inceput patru sute de ani dupa distrugerea Ilionului, am mentionat deja.

11Desi mi-am terminat demonstratia , va mai scriu inca o scurta notita despre evul celor 7 intelepti. Daca Thales, cel mai batran dintre ei traia in jur de cea de-a 50-a olimpiada, v-am raspuns pe cel mai scurt drum , cand au trait camarazii mai tineri.

42.

Aceasta, voi confesori ai invataturii grecesti, am strans pentru voi, filosoful barbar Tatian, care se trage din tara Asirienilor care a studiat intai filozofia voastra, apoi acea stiinta pe care doresc sa vi-o fac marturisesc. Deoarece am recunoscut de atunci fiinta lui Dumnezeu si a creatiei sale, ma pun cu drag la dispozitia examinarii teoremelor mele, sub rezerva ca nu ma voi lepada de modul meu de viata placut Domnului. “

Aceasta extinsa citare intentioneaza sa evoce farmecul belicos al frustrarii asirianului periferic fata de cultura elena. Sunt convins ca stie cat de valoroasa este propria traditia mesopotamiana, dar complexul, imensul complex de inferioritate a vechiului fata de o modernitate pe care nu si-o poate insusi , si pe care , in spatele credintei crestine , se razbuna , mic si ridicol . Loveste in greci folosind mantinela nationala, nationala fiind aici imensitatea si vechimea estului, fata de un vest inca tanar la acel timp . Exceptata ramane in aceasta lupta credinta crestina . Nu e deci de mirare ca elenistii inceputului de secol XX excedati de Tatian , il numesc, cum crede cel mai recent dintre dispretuitorii lui Tatian (J. Geffcken , Zwei griechische Apologeten, Leipzig 1907, S. 105-113.) „un tocilar semidoct “, “un un elev nepriceput al gramaticilor”, un “ un cap deosebit de neispravit”, un “ ganditor fad”, un om mincinos cu deosebit de redusa sinceritate fata de altii si de sine insusi” , un “stilist salbatic” , un “dusman oriental al educatiei”, si un “ trist original”.[26]

Iulian, imparatul apostat , eroul nostru. Aproape l-am uitat in desisul antichitatii tarzii. Crestinatatea se autoconstruia iar paganismul se pregatea sa intre in legendele si cantecele culturii europene. Nu toate cantecele sunt cantece de lauda. Patru dintre ele, ale lui Efrem Sirianul, opera unui poet de exceptie , sunt pamflete.[27]

Efrem Sirianul(Ἐφραίμ ὁ Σῦρος ; Ephraem Syrus; ca. 306 – 373) , teolog si prolific hymnograf in limba siriana , contemporan al imparatului Iulian , venerat in special ca sfant in biserica ortodoxa siriana. Opera sa a avut un atare imens succes incat si secole dupa moartea sa se compuneau lucrari pseudoepigrafice in numele sau.Orasul sau de bastina, Nisibis, situate in Turcia actuala , la granita cu Siria , era populat de vorbitori de aramaica , comunitatea crestina timpurie vorbea siriana. Despre tatal sau se spune ca era preot pagan.

Din Primul cantec

.........

2 .Cand zarira lupii ceata, ploaia si furtuna, se chemara unii pe altii, venire in goana

Si furibunzi de foame. Pana acum erau inchisi, acu inconjurara plini de furie

Turma binecuvantata a lui Hristos. Dar in curand sceptrul ce ii bucura se sparge si fura

Iarasi cufundati in tristete . Suportul stangistilor n-a fost decat o teava fragila.

……..

Cultura orasului include pe langa crestini ai diferitelor secte , diverse culte pagane precum si iudaici. Tatal sau spiritual , Iakob , al doilea episcop al orasului Nisibis , cel ce avea sa-l indrume catre o cariera de professor , era unul din semnatarii primului conciliu de la Niceea (325). Efrem este considerat fondatorul scolii din Nisibis, scoala ce avea sa fie locul central de educatie pentru biserica din est. Din intinsa sa opera , in jur de patru sute de cantece sunt inca pastrate. Din ele fac parte si si cele Patru cantece impotriva lui Iulian Apostatul.

Din Al doilea cantec

1. Lupul s-a imbracat in haina unui miel al adevarului.Oile nebanuitoare

l-au mirosit , dar n-au recunoscut adevarata sa fiinta. Cand a ametit complet pastorul decedat,

a lasat sa-i cada invelisurile de miel si se vadi ca lup.Tapii

i-au prins pe loc mirosul caci urau mieii, dar pe el il iubeau ca pe pastorul lor.

……..Efrem combina in opera sa trei linii mari de inspiratie : foloseste modelele si metodele iudaismului rabbinic tampuriu , foloseste cu talent stiinta si filosofia greaca si incanta in traditia mesopotamiano-persana ale simbolismului misterelor.

In confuzia generalizata a sectelor , Efrem scrie imnuri in apararea “palutianilor “, cum erau numiti in Edessa crestinii niceeni ; altii , arianii, marcionitii, bardaisanitii si alte secte gnostice se autoproclamau adevarata biserica . Am adus aceasta insiruire spre a evoca dificultatile de “corecta orientare” printre stancile inselatoare ale sectantilor.

Din Al treilea cantec

…….

16.Cand vazu ca zeii fura acoperiti de ocara si rusine , si ca el insusi

Nu reusi nici sa invinga nici sa fuga, oscila nehotarat timp indelungat intre frica si rusine.

In final alese moartea spre a fugi in infern.De aceea isi dezbraca intentionat

Armura, spre a fi lovit mortal si a muri, fara ca galileenii sa se poata bucura de ocara sa.

………

Din Al patrulea cantec , catrenul final

………

26.Cine sa mai creada acum in cercetarea destinului si in horoscoape? Cine isi va mai darui oracolelor

Si clarvazatorilor increderea?Cine se va mai lasa amagit acum de vrajitori si astrologi?

Caci toti au ratat intoate in intregime. Si pentru a nu fi nevoit sa demonstreze fiecarui

Ratacit nimicnicia superstitiei, l-a zdrobit Dreptul pe acesta unul, ratacit, spre a-i invata pe toti ceilalti.

Aici as incheia turul de orizont despre opiniile negative ale contemporanilor imparatului. Pozitiv pana la neutru se articuleaza Ammianus Marcellinus, sau Libanios. Simpatic pare a-i fi si istoricului Edward Gibbon, iar contemporana noastra Averil Cameron nu-l stigmatizeaza , il trateaza cu manusi si chiar cu intelegere. Bisericile crestine sunt , bineinteles pe partea criticilor, desi daca ar fim sa cotam comparativ capacitatile distructive ale imparatilor Diocletianus , apoi probabil si neconfirmat , Maxentius si la urma Galerius, ce-si spala insa vina pe patul de moarte, cu actiunea restaurativa a imparatului Iulian , cel din urma ,relativ inofensiv , visator,stangaci, auster , poet disimulat si erou inchipuit , ne e , in final , chiar simpatic.

Un capitol special va fi dedicat piesei lui Ibsen ce are ca figura principal Imparatul.

In final, poezia lui Konstantinos Kavafis ( a noua in ordine cronologica ):

9.Iulian si antohienii

Publicata in noiembrie 1926,fara data exacta a compozitiei

Se spune ca nimeni cu litera H,nici cu K, n-a

Vatamat vreodata orasul.Iar noi, intilnind

Cativa interpreti…am aflat ca acestea erau

initialele numelor lui Hristos, prima, iar cealalta

A lui Konstantius.

Iulian , Misopogon

Cum ar fi fost posibil ca sa renunte ei

la traiul voluptuous si la distractii

zilnice, de tot felul, la stralucitul teatru

unde Arta se-mbina

cu patima erotica-a carnii?

Erau cam imorali - ba poate chiar ca intreceau masura.

Erau insa satisfacuti, ducand

traiul inimitabil din Antiohia,

atata de bogat in placeri rafinate.

La ce bun sa renunte? Si spre ce sa se - ndrepte?

Spre discutiile sterile despre zeii cei falsi,

spre monotone discursuri vantoase,

spre teama sa ridicola de teatru,

spre ipocrita - i purtare si barba - i caraghioasa?

Ah , pe buna dreptate il preferau pe H.

Ah , pe buna dreptate il preferau pe K, de-o suta de ori.

(trad.Elena Lazar)

[1] Oglinda din vestibul,1930

[2] K.Kavafis - Iulian la mistere - Scris in Noiembrie,1896 si publicata postum

[3] Ancient History Sourcebook: The Emperor Julian: Misopogon (or "Beard-Hater")Source:Translated by Wilmer Cave Wright for the Loeb Classical Library (1913)

[4] Edward Gibbon's Decline and Fall of the Roman Empire cap.24

[5] idem

[6] Edward Gibbon's Decline and Fall of the Roman Empire cap.24

[7] Hans –Ulrich Wiemer-Libanios und Julian

[8] Baur,Iohannes Chrisostomos- observa ca Antiochia nu avea decat o biserica,(doua daca se numara si vechea biserica)

[9] Ephräm d. Syrer († 373) Vier Lieder über Julian den Apostaten Bibliothek der Kirchenväterhttp://www.unifr.ch/bkv/bucha257.htm

[10]“… the genius of Paganism, which had been fondly raised and cherished by the arts of Julian, sunk irrecoverably in the dust." Edward Gibbon's Decline and Fall of the Roman Empire cap. 25

[11] Wiki

[12] Berger, Peter L. –The Limits of Social Cohesion: Conflict and Mediation in Pluralist Societies p.279, Westview Press, 1998. ISBN 0-8133-6719-0

[13] Citat in Ballis, Peter H. –Leaving the Adventist Ministry: A Study of the Process of Exiting, p.24, Praeger Publishers (1999), ISBN 0-275-96229-6

[14] Citat in Brinkerhoff, Merlin B. and Mackie, Marlene M. – Casting off the Bonds of Organized Religion: a Religious-Careers Approach to the Study of Apostasy, p.249, Review of Religious Research, Vol. 34, 1993.

[15] McGuire, Meredith B. "Religion: the Social Context" fifth edition (2002) ISBN 0-534-54126-7 Chapter Three:the individual's religion, section disengagement pages 93

[16] Religious Double Citizenship -Peter Berger-, in The American Interest from the November/December 2011 issue

[17] idem

[18] Without Buddha I Could Not Be A Christian [Paperback]- Paul F. Knitter (Author)

[19] (Editor with Paul F. Knitter) The Myth of Christian Uniqueness: Toward a Pluralistic Theology of Religions (1987)

[20] Religious Double Citizenship -Peter Berger-, in The American Interest from the November/December 2011 issue

[21] Tertullian († in jur de 220) – Exceptia de procesualitate impotriva ereticilor(De praescriptione haereticorum)

[22] idem

[23] idem

[24] Dr. R. C. Kukula,Introducere la discursul lui Tatian adresat confesorilor graecitatii. In: Apologeti ai crestinatatii timpurii si ai actelor martirilor Vol.I. Biblioteca Patristica , Seria 1, vol.12 , München 1913

[25] idem

[26] Dr. R. C. Kukula,Introducere la discursul lui Tatian adresat confesorilor graecitatii. In: Apologeti ai crestinatatii timpurii si ai actelor martirilor Vol.I. Biblioteca Patristica , Seria 1, vol.12 , München 1913

[27] Efrem Sirianul († 373) Patru cantece despre Iulian Apostatul

Cuvantul acela

2011-11-28T11:28:00.006+02:00

Ai surprins un inger argintiu

ce a strigat, mut,in infrasunet.

N-ai auzit nimic, lichefiat.

A strigat Cuvantul acela, aflat la capatul tuturor

Cuvintelor : asa credeai. S-a-insinuat banal ,

printr-altele asemeni lui,

sub camuflaj .

Credeai ca e format numai din Omega,

majuscule finale,

Cuvantul acela

ca dangatul din clopotul de bronz.

Dar literele-i sunt banale si raspandite peste tot,

Si arhicunoscute-n toate limbile,

far-a atrage prea mult atentia,
acel Cuvant.

Asa cum , peste lumina , sunt raze ultraviolet

si raze Roentgen,

Cuvantul acela e format din niste

litere de dincolo de alfabet,

letale, precum un tainic diagnostic.

Pana de curent

2011-11-16T05:20:00.004+02:00

Marina matura in curte

frunze de dud si fructele uscate,

lasand in urma praf si pete violete,

si cativa saci de plastic umpluti

pe jumatate.

Eu inauntru-astept,

de fiecare data-astept cu-nfrigurare

sa se aprinda electrica lumina

si sa se faca iarasi cald.

(strada Mantuleasa ,15 noiembrie de la

zece dimineata pana dupa apus)

Viata dupa moartea la Venetia

2011-11-03T10:15:00.000+02:00

Femeia,oricum o intoarce , o ia in final pe cojoc.

Povestea lui Björn Andresen, cunoscut mai ales ca Tadzio din “Moartea la Venetia” , imi serveste ca material didactic si pilda . In paralel ascult “ Traviata”, Ileana Cotrubas, Placido Domingo, Sherill Milnes ,dirijeaza Karlos Kleiber, un regal, deci : quod erat demonstrandum. Dar daca , concizia , de altfel laudabila in sine , ar inchide aici o poveste ce merita a fi detaliata , atunci prefer , eu guralivul , sa continui. Nu este simpla marturisirea unui heterosexual consolidat de a recunoaste cu o oarecare tulburare ,privind chipul angelic al eroului nostru , ca nu stim chiar totul despre ceea ce misca in noi. Chiar si simpla curiozitate , intrebarea nevinovata, oare ce s-o fi ales din acel baiat ?, ascunde un interes care diferentiaza intre el si nenumaratii altii, fete si baieti, dintre care multi prieteni, discriminati de nepasarea mea. Curiozitatea mea nu este doar “simpla”. Sub aceste auspicii a inceput cautarea.

Am cotrobait indelungat la diverse adrese si in banci de date actoricesti cercetind o imagine a modului cum o fi arata azi Tadzio. Ce nerabdare sa constat transformarea din “putto” in arhanghel! Tastare dupa tastare si repetata , desamagitoarea respingere: succesiune de texte banale fara imagini.

Intr-un fel totul se trage de la anul aniversar Mahler, radioul repeta acel Adagietto din film la nesfarsit: imaginea baiatului angelic apare in spatele valurilor sonore si iata, gata intrebarea: oare cum o fi aratind azi, patruzeci de ani après acea figura venita parca de pe alta lume.

La inceput este de negasit, intr-un tarziu niste neverosimile imagini cu un Björn Andresen intr-un rol de inger cantator , membru al unui trio de ingeri , intr-un film cu numele memorabil “Den enfaldige mördaren (1982)”(Ucigasii ingenui), dupa care dispare, aproape definitiv. Andresen este musician profesionist si canta la keyboard in orchestra de dans a lui Sven Erics, care anunta apoi un turneu : “The Sven Erics , now without Andresen”. Ii apare chipul in 2004, filmul se numeste “ Pelicanman”, aici apare chipul sau apare asa cum arata azi: in rolul de pianist (ca in viata reala) apare chipul brazdat de viata ,emaciat, cu trasaturile unui morfinoman: este de nerecunoscut. Jucase si in alte filme in acest interval de timp, dar filmografia este doar scriptica: nici o imagine lamuritoare.

Dar s-o luam cu inceputul , inceputul acestui personaj tragic.

Björn Johan Andresen nascut la Stockholm pe 25 ianuarie 1955 , devine celebru la varsta de saisprezece ani ca urmare a unei alegeri facute de Luchino Visconti ,atinge o cota a celebritatii de care alti actori se bucura in zenitul vietii lor. Björn va interpreta rolul baiatului frumos , “The beautiful boy”, pasiunea lui Gustav von Aschenbach ( ce nume bun, paraul cenusii!), eroul crepuscular din nuvela lui Thomas Mann: Infatisarea serafica ii va fi baiatului de rau augur. In timpul filmarilor Luchino Visconti si alti membri ai echipei de filmare , ale caror inclinatii homofile nu erau , pare-se , un secret, il privesc pe tanar ca pe o frageda prada. Din putinele declaratii personale ale eroului nostru:

“Aveam doar saisprezece ani cand Luchino Visconti si echipa m-au dus la un club de homosexuali. Mai toti membrii echipei erau gay.Chelnerii clubului m-au facut sa ma simt extrem de inconfortabil. Se uitau la mine fara jena ca la un fel dragut de mancare.Am stiut ca nu voi putea reactiona.Ar fi fost un suicid social.Dar a fost prima din multe astfel de intilniri…Cariera mea a fost una din putinele care au inceput la varful absolut si s-a chinuit pe drumul permanent descendent....M-am simtit abandonat....Acum totul este diferit, dar vedeti dece majoritatea actorilor s-ar eschiva sa interpreteze roluri de homosexuali....Dupa ce am fost in “Moartea la Venetia” multe ziare din America au scris ca as fi homosexual.Totul dintr-un singur film!Am continuat sa spun nu,nu, ceea ce ma facea sa sun disperat sau prejudiciat…Si atunci ma gandesc ca e mai bine sa ma tin departe de toate acestea.…”

La sfatul bunicii sale, pleaca in Japonia, apare in cateva spoturi televizate si inregistreaza doua single-uri. Fama il urmareste si aici: se spune ca infatisarea sa de “Tadzio” inspira multi artisti japonezi de benzi desenate , in special pe Keiko Takemiya , care ilustreaza Kaze to Ki no Uta cu imaginea lui Gilbert Cocteau ; in schimb fetele japoneze il huiduie. Este inceputul revolutiei sexuale in Japonia , mai violenta, mai diferentiata, mai rafinata.

Kaze to Ki no Uta este o shōjo manga ( banda desenata pentru fete inca imature- shōjo ,fata care nu a implinit varsta de douazeci de ani, ) , inseamna Cantecul Vantului si al Copacilor si a fost publicata intai in Shougakukan intre 1976 si 1984 in revista Shōjo Comic. In 1979 primeste prestigiosul Shogakukan Manga Award pentru shōjo manga. Le-a luat editorilor noua ani sa publice seria , deoarece Takemiya a refuzat sa i se cenzureze elementele sexuale ale povestii. Pentru gustul meu, asa cum cred ca s-a dezvoltat in timp, desene Barbie, fara cunostiintele anterioare vezi imaginile unor fetite imbricate in baieti. Tonul povestii insa este distructiv si acid.

Iata continutul pe scurt:

Serge Battour este fiul unui om bogat si al unei prostituate tiganci. Actiunea ,care se petrece la sfarsitul secolului 19, este o colectie a memoriilor lui Gilbert Cocteau la Academia Laconblade din Provene,Franta. Temele principale ale istoriei sunt prejudecatile de clasa, rasismul, homophobia, homosexualitaea , incestul, pedofilia, violul, prostitutia si abuzul de droguri.

Gilbert Cocteau este un student promiscuu care are reputatia de a fi un baiat cu moralitatea corupta care repeta frecvent clasele si intretine relatii cu student masculi mai in varsta . Totusi Gilbert este un tanar chinuit de faptul ca a fost tratat toata viata ca un obiect si nu ca o fiinta umana. Antagonistul principal ,unchiul lui Gilbert,Auguste Beau, este o figura respectata a societatii , care abuzeaza sexual de nepotul cel tanar. Influenta lui Auguste este atit de deplina incat Gilbert crede ca sunt indragostiti unul de celalalt si ramine vrajit de Auguste chiar si atunci cand in amarul final afla ca acesta nu era ce gandise el.

Inima de aur, Serge este fascinat de Gilbert si incearca sa-i castige prietenia in ciuda faptului ca este tratat cu dispret si chiar cu violenta.Gilbert respinge oferta de prietenie a lui Serge , chiar daca Serge este unica speranta a lui Gilbert de a scapa de viata de iad pe care o duce.Serge persevereaza si cei doi ajung prieteni si amanti.Alungati din facultate, cei doi se refugiaza la Paris unde traiesc pentru un scurt timp ca asistati sociali. Gilbert nu scapa de demonii trecutului si se arunca intr-o viata cu droguri grele si prostitutie. Poveste se termina cand Gilbert, sub influenta drogurilor crede ca il vede pe Auguste si cade sub rotile unei carute in plina viteza, murind sub copite si roti. Putinii prieteni comuni ai ambilor au grija de Serge cel traumatizat.

Midori Matsui descrie Kaze to Ki no Uta ca pe o "pornografie secreta pentru fete ", si-l aseamana pe Gilbert unei femme fatale , astfel ajungand noi iarasi la inceputul povestii, care intra in volta a treia. Poate ca n-ar strica sa amintim un fragment dintr-o discutie dintre Midori Matsui si Keiko Takemiya , in care cea din urma remarca :”…. Prin dragostea baietilor este posibila exprimarea personalitatii duale ( feminine si masculine ) care este inerenta fiintelor umane. Baietii joaca rolurile pentru ambele sexe ,astfel discutand relatia intre sex si dragoste. Cand relatia intre sex si dragoste este exprimata de dragostea dintre barbat si femeie este evitabila sublinierea sexului. Dar este posibil de a discuta problema dincolo de limitarea sexului bazandu-ne pe dragostea baietilor. Astfel in cazul dragostei barbat – femeie este dificil de a discuta de o personalitatea duala atita vreme cat exista o realitate ca nasterea unui copil ca realizare a acestei dragoste.”

Revenim la mai vechea noastra cunostinta , Björn Johan Andresen , despre care se stie ca traieste astazi la Stockholm cu sotia si fiica lor, Robin. S-au casatorit in 1983 , un prim copil moare de sindromul de moarte subita infantila , ceea ce provoaca o despartire temporara a cuplului.

Tabloul de aparenta linearitate burgheza are antecedentele si consecintele care il urmaresc pe eroul nostru din zilele lui Tadzio.

S-a sugerat ca ar fi fost in Statele Unite in 1976 unde s-a pretins ca l-ar fi omorit pe actorul Sal Mineo. S-a pretins de asemenea ca cei doi ar fi fost iubiti si crima s-ar fi comis in cursul unei certe. Dar cine e Sal Mineo?

Salvatore Mineo nascut pe 10 ianuarie 1939 ,tatal sau, Salvatore Mineo Sen., un tamplar de cosciuge din Sicilia iar mama sa, Josephine. Sal era cel de-al treilea copil si al treilea baiat. Sora sa avea sa se nasca cu patru ani mai tarziu. Copil fiind, Mineo a luat lectii de dans iar lumea care il vedea dansand socotea ca baiatul e talentat si ca iubea dansul. Dar, conform biografului sau H.Paul Jeffers, sa fii dansator intr-o vecinatate macho era un desavantaj. Ceilalti baieti din “gang” nu-l doreau in preajma lor si-l tachinau cu “ poponar ( sissy)”.

Lectiile de dans au meritat : apare in programul de TV local „ The Ted Steele Show", apoi intr-un mic rol in The Rose Tattoo, de Tennessee Williams , cu Edi Wallach si Maureen Stapleton. Mineo avu o singura replica: “Capra e in curte”. Urmeaza apoi “The King and I” cu rolul printisorului , un salt in cariera sa.

In viata privata Mineo a descoperit ca un baiat dragut cu pielea maslinie , ochii mari , insufletiti si buze pline putea fi atractiv pentru unii barbate adulti. Descoperirea il nelinisteste.

“Rebel without a cause” face din James Dean o icoana a filmului dar si declanseaza o “Mineo Mania”. Relatia dintre Jimmy Stark (James Dean) si tinarul solitar Plato(Sal Mineo) este ambigua. In scenariul filmului Plato il venereaza pe Jimmy, comentatorii considera insa ca Mineo il joaca pe primul adolescent homosexual american, erotismul intre cei doi fiind palpabil.

Plato este omorit in film si Jimmy poate sa treaca la heterosexualitatea adulta.

Preferintele sexual ale lui Mineo ramin discutabile. El nu s-a numit homosexual ci bisexual. S-a spus ca in ultimii ani a fost incercat de latura homosexuala a fiintei sale , pe care a negat-o atit de vehement , in compensatie cu sexul avut cu nenumarate femei in timpul “Mineomaniei”. Moare la varsta de 37 de ani injunghiat in inima. S-a considerat ca crima s-a petrecut “ din motive homosexuale”. Adevaratul faptuitor , Lionel Ray Williams, a fost condamnat , dar nu inainte ca zvonurile rauvoitoare sa-l manjeasca pe frumosul Tadzio.

Andresen a negat ca l-ar cunoaste pe Mineo , ba chiar si ca ar fi fost vreodata in Statele Unite . Nu s-au formulat in acest sens acuzatii oficiale , dar ca multe altele , zvonurile murdare au otravit viata lui Andresen.Pretentiile unei crime asupra lui Sal Mineo fac parte din acestea ,precum si multe alte povesti legate de “moartea “ sa.

David Bailey a fost fotograful oficial al promotiei filmului “ Moartea la Venetia”. Printre altele produce o fotografie utilizata in 2003 de catre Germaine Greer in 2003 pentru coperta cartii sale "The Beautiful Boy" infatisandu-l pe Björn Andresen in celebrul sau rol ca Tadzio din 1970. Evident fara a-i cere permisiunea. Andresen se simte manipulat de celebra feminista : "I have a feeling of being utilised that is close to distasteful" . El este deranjat de natura cartii lui Germaine Greer, despre care autoarea spune ca este o celebrare a “ dragalaseniei evanescente a baietilor” .

"Iubirea adultilor pentru adolescenti este ceva impotriva careia sunt din principiu “,declara Andresen ziarului britanic “The Guardian”, poate emotional , dar mai ales intelectual sunt deranjat pentru ca am o oarecare privire catre interiorul acestui fel de iubire” . “ Este o ironie” ca tocmai Germaine Greer , care a luptat atit de viguros impotriva exploatarii femeii, il utilizeaza ca pe un obiect al dorintei.

De aceea am sustinut inca din prima fraza ca femeia, oricum o intoarce , o ia in final pe cojoc.

Bibliografie

I'm not Germaine's toy, says cover boy - http://www.smh.com.au/articles/2003/10/17/1066364482598.html

Biography for Björn Andrésen –

http://www.imdb.com/name/nm0001909/bio

'I feel used'

http://www.guardian.co.uk/film/2003/oct/16/gender.film

Björn Andresen

http://en.allexperts.com/e/b/bj/bj%C3%B6rn_andresen.htm

Kaze to Ki no Uta

http://en.allexperts.com/e/k/ka/kaze_to_ki_no_uta.htm

Sal Mineo

http://en.wikipedia.org/wiki/Sal_Mineo

The Murder of Sal Mineo by Denise Noe

http://crimemagazine.com/salmineo.htm

Rugaciune catre zeita

2011-11-03T10:11:00.001+02:00

Valuri concentrice spala alene malurile ridicand matasea broastei ritmic . Accelerand, cercurile se strang catre centru si isi inalta crestele. O bolboroseala , o arteziana circulara de stropi patrunde din periferie catre mijloc , de unde izbucneste o piatra ce-si ia zborul catre mal . Atinge o data, apoi inca odata suprafata apei , strangand sub ea ,stralucitor de uda , acelaeasi concentricitati acvatice , apoi prinzand viteza se inalta.Pe traiectoria parabolica ce paraseste definitiv suprafata apei se usca instantaneu . Langa mal, degetele raschirate ale unei maini se strang peste piatra ce loveste podul palmei si decelerand, bratul se indreapta peste umar, la spate, oprind miscarea. Apoi , mana se lasa incet in fata si in jos , pana la pamint, degetele se deschid, scapand in colbul malului piatra uscata , peste care se aduna particole de praf….

1.Mlastina

Mi-am rasucit antebratul catre lumina si am privit mai atent bifurcatiile potecilor sub pielea translucida : venele cu traseele lor sinuoase , pale, o usoara miscare, ca o palpaire, de parca spinarea unui peste ar fi fulgerat suprafata apei . Asteptatele cercuri concentrice nu apar si pestele a disparut undeva prin vagul filon subcutanat. Aici este curiozitatea : modul subcutan al existentei , paralel si familiar. Tacut ca un arbore genealogic, semne. Inrudirea. Bunicuta mitocondriala, aflu ca o chema Eva, undeva in Africa, pe langa marile lacuri africane , acum 150000 de ani, apoi migratia catre nord, un picknick pe malul raului Iordan apoi mai departe catre Caucaz. Ocolind Marea Neagra ( o fi existat oare pe atunci? ), Montenegru, peninsula iberica. Linia materna…20000 de ani. Curba traseului migratiei taie Ardealul , apoi nu mai paraseste malul mediteran. Dar de curand, ce s-a intimplat mai de curand? Acum doua sute de ani. Vre-o doua sute de ani, poate mai mult, poate ceva mai putin. Cam cat sunt doua sute de ani? E mult , e putin?

Avionul care decoleaza de la T. in primavara timpurie, da intii un ocol larg peste campurile inverzite cu graul abia incoltit, un verde rece ca substanta unui ghetar. De la nivelul privitorului pedestru verdele este omogen , retinut , uniform si disciplinat. De sus insa apar nuantele diferite ale unor disparate meandre ce se intersecteaza haotic cu geometria ortogonala a parcelelor agricole, subtraversand benzile disciplinate ale soselelor si cailor ferate, pistele de beton, penetrand sate si asezari ; apar si dispar : sunt urmele mlastinilor asanate care isi tradeaza existenta in aceasta scurta perioada a primaverii, neimblinzite de trecerea celor doua sute de ani de ameliorari funciare . Mlastina este aici, superficial mascata de munca oamenilor. Au intins un fond de ten. Un strat subtire , un voal. Sub grau curg neintrerupte raurile paludice, asteptand rabdatoare ( ce inseamna doua sute de ani?) sansa revenirii.

Au taiat un canal rectiliniu prin mlastina.Vara,la scaldat, intram in apa racoroasa si pluteam in aval alene ; in dreptul fabricii de amidon , apa se involbura , se tulbura si se incalzea brusc. Deversiunea unei conducte mirosea a paine si in norul de amidon caldut ma balaceam ca o larva de faina fericita. Intrarea in apa se facea pe la vechiul port, un debarcader de piatra taiat in digul canalului.Se vorbea, in mitologia noastra, de vapoare ce ajungeau chiar si pana la Dunare, vor fi fost candva , dar s-au pierdut si ele in apusul canalului, undeva dupa ecluza de la Freidorf si dincolo de granita nu prea indepartata . Prin oras canalul e sinuos urmand ziduri de cetate si cai de acces. In amontele canalului, dupa ecluza din Fabrik, profesorul nostru de geografie, Erich, avea o mica remiza unde isi tinea un caiac de panza cauciucata intinsa pe un schelet de lemn , pe peretele caruia scria , la adresa fetelor ce le mai rapea din cand in cand, TF-TP,NTF-NTP: te futi te plimb, nu te futi, nu te plimb, declaratie concisa , clara . Toamna tarziu , ne mai imprumuta si noua, prietenului meu si mie , baieti de saisprezece ani, barca cu care vasleam, aventuros , mult in amonte. Apoi , lasandu-ne in voia curentului lenes , pluteam la vale, trecand pe langa mici distilerii ilegale de tuica, pitite mestesugit printre masele de stuf. La un stop, ne-au dat de baut , ne-am imbatat din nimic si am coborat multa vreme prea veseli . inotand pe langa barca . Ploua marunt in apa calda, aerul era rece si fumul lemnelor umede de la distilerii se punea, cetos, peste apa.

In apus era fabrica de zahar ce isi varsa surplusul de melasa si apa zaharata in labirintul unor canale marginite de stufaris.Iarna, apa ingheta si pe suprafata neteda si galbena ca mierea lunecai insonor kilometri fara sa intilnesti tipenie de om.Doar cate o pasarea parasea ramura arcuita a salciei. Decomprimata, salcia sficuia, scurt, aerul inghetat si bataile de aripi se pierdeau repede,vatuite. Gheata galbena, stufarisul rosu , salcii negre si cerul gri-albastru: amintirile unui loc picata de un Brueghel autohton, dar pustiu si nepopulat. Ulenspiegel , Lamme Goetzak si alti geuzen patinau departe , in Flandra , pe Maas, pe Lys , pe Ijssel si umbra Nelei astepta in pragul colibei.”Si pe piept se zbatu cenusa tatalui meu.”

In fabrica de zahar aveam ocazional acces, tatal unui coleg de clasa era inginer de productie. Cateodata aveam permisiunea sa vizitam sectia de zahar – candel si sa gustam din cristalele albe, galbene sau maronii ce atarnau , ca o premonitie a Craciunului ce urma sa vina, traversate de sfori lungi legate de grinzi de lemn, lacuite si ele de straturile succesive de zahar cristalin.

„Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot“ Prima generatie cu moartea, a doua generatie cu nevoia si celei de-a treia painea. Cam cat timp este o generatie? Douazeci de ani? Iata ca dupa zece generatii harnice mlastina este in continuare aici, disimulata si rabdatoare. Nu scapam de ea, trece de mine , trece prin mine si mi se furiseaza, subcutan, sinuos in spatele aparentelor.

Ora et labora. Iata ca al doilea termen conserva mlastina. Dar primul? Ce s-a insinuat cu “ora”? Ora nu este numai rugaciunea , este desenul , planul? “Der Aufriss”, sfasietoarea intrare / iesire in/din lume?

Asa trebuie sa fi fost :

in mai-ul acela postbudapestan ; - figyelem! figyelem!, adunati in fata radiourilor in toamna tarzie a anului trecut , tremurand de teama si excitatie - ( ce mici sunt de fapt distantele, douasutecinzeci de kilometri- alta tara, alt destin, alt caracter, alta istorie, alt curaj- si noi sa fim curvele si tradatorii, bravo tara, halal!) , revolutia si mortii se racisera si erau cuminti adinc sub pamint, era un soi de liniste nerabdatoare, primavara , totul mergea inainte, lumea avea timp de nespaime si lumina, in casa aceea cu etaj din strada Tolbuhin nr. 9, rebaptizata mai tirziu in bulevardul Tineretii 30 ,( cum i-o fi spus oare inainte de razboi si oare cum ii spune acum ?-aflu ca mai nou?! se numeste bulevardul Carol I)) la parter o farmacie, pe colt, o macelarie in care se gasea pina in anii 80 carne, carne de porc , dar mai ales, atirnind in zadar in Banat, carcase intregi de carne de vita ieftina, situatie nefireasca si care mirosea a privilegii secesioniste . In anii 80 lucrurile se schimbasera, dar nu in bine. Dar atunci, in primavara aceea din 1957, mai era o luna si implineam 9 ani. Venisem in toamna din Aradul Nou , eram in clasa a doua, venisem cu mama, tatal meu plecase cu un an inainte , sau sa fi fost mai multi? la noua sa slujba la Timisoara, ICRA , Intreprinderea Comertului cu Ridicata Alimentar ( “Douasprezece Scaune” ne saluta de departe) , ce fenomenala ridicata sa fi fost ea ?, avocatul ( tata) care mai tirziu venea in mod regulat la Bucuresti la ”MINISTER”, la ”PROCESE”, sa verifice baiatul, invata, nu invata, ICRA figurilor sinistre , cu securisti, evreica pe post de sefa de personal , ICRA, ce nume tandru, pestesc, inmultitor de fiinte la superlativ , ICRA, de unde se va pensiona doua decade mai tirziu, dupa un sir de infarcte .Cu madam Jeler, sefa de la personal,mazilita in epoca Ceausescu , au ramas prieteni ambii parinti pana cand au disparut pe rand cu totii.

2.Reusisera :

o victorie platita scump, sa stea impreuna in aceeasi casa : noi, adica parintii si sora-mea Luci, si cu mine : adica familia Echeriu ( tatal meu si-a romanizat numele scurt inainte de a ma naste) si familia Bruckler ( matusa Nutzi si unchiul, Georg Bruckler, seful partidei de suflatori la Filarmonica din Timisoara,) si Omi Eckert, locul cald de .refugiu cand tuna si fulgera la noi , sau cand mincarea mamii era sub nivelul celei a bunicii, ceea ce o umplea de nervi pe prima, si de fudulie pe cea de-a doua. Ce este pina la urma fascinant, este ca unchiul Georg, zis Ghitza, a marcat muzical casa: dupa divortul lor, toti haberii matusii au fost cumva muzicoizi, iar dupa moartea Holzerilor batrini, ce incintator era batrinul Franz Holzer !, intotdeauna cu un banc pe buze: eroi ca Tassilo si altii , uitati , IoneLotte au disparut, in apartamentul lor a venit simpaticul bas Sola, a carui familie inca mai traieste in aceeasi casa.Holzerii au avut si primul televizor din casa: Olimpiada de la Roma pe scaune puse pe patru rinduri.Lucrurile ar fi decurs normal daca Brucklérii si Omi Eckert n-ar fi impartit bucataria , dupa reteta infailibila comunista , cu acesti Holzeri, dintre care cea tinara, Lotte, o blonda care avea un defect la un picior, ma fascina cu aurul parului, marimea curului, titele debordante si mirosul exagerat de parfum pe care il exala : o supradimensionata pisica handicapata , marcindu-si teritoriul. Cam tot atunci am aflat ca femeile au doua feluri de a mirosi, aveam in casa o relicta a unei vizite la Paris a tatalui meu, parfumul se numea Guerlain, si mai era ceva in titlu, nu-mi mai amintesc.Ma incapatinez, caut la surse, iata:

En 1895, Jacques Guerlain (fils de Gabriel) crée JARDIN DE MON CURE. En 1900, c’est VOILA POURQUOI J’AIMAIS ROSINE et en 1904, CHAMPS ELYSEES et son flacon en cristal de Baccarat en forme de tortue. APRES L’ONDEE, que l’on trouve toujours chez Guerlain, fut lancé en 1906...etc.

Dar niciodata n-am simtit parfumul acelui flacon pe mama mea. Oricum , retardarea cu patru, cinci decenii a acelui cadou; o amintire, mai degraba; alta sotie confundata cu o mama, sau o bunica.

Tot comuna era si baia , care se invecina cu camera lui Omi , unde eram eu obligat sa dorm dupa-mesele sau citeodata, in “deplasare” , si noaptea. Cand Lotte si Ionel M. faceau baie, cantaretul nu se putea stapini si zbiera, baritonal: “laß meine Nudel in Ruh’”, iar eu, neintelegind, dar aplicat, am perforat tablia nevolnica a usii , si am vazut: 1.- ca die Nudel era chiar un soi de Nudel, dar si 2.- ca Lotte era o blonda falsa, cu un impresionant somoiog negru plasat sub burta proeminenta.

A sosit momentul sa gasim raspuns la cateva intrebari complicate:

Este desfacerea picioarelor mai complicata intr-un milieu catolic? Si de ce? Completati formularul ….Da/….Nu.

Ce face iubirea copilariei vesnica ,cum se inclicheteaza mai puternic , un reflex al eului….? Si de ce, in final , parasesti portul sigur si te avinti in larg? Si cand spun in larg,I mean it..(si daca nu este: ce am mai vazut, auzit..) , ce mama dracului!

Continui imersiunea timisoreana in trecut , sa nu privesti inapoi , sa nu vrei sa privesti , sa nu poti sa privesti . Dimineata am fost la cimitir : in oase cu groaza ca a fost darimat mormintul , ca printre imensitatea de morti ai altora sa nu-i mai gasesc pe ai mei, am ratacit cautind, intr-un tirziu am gasit cripta: crescuse un zarzar sau corcodus, sau o fi acelasi pom? acoperind-o si mascind-o aproape complet , inradacinat in mormint, cu fructe verzi in ramuri.

Sub bolta care ma obliga sa ma aplec sunt ca intr-o capela cu translucizi pereti verzi ca de sticla , sunt retras , claustrat : vad inscriptiile : Echeriu Franz (1915-1986), Echeriu Maria (1921- ----) , inscriptie care ignora faptul ca pe 10 octombrie 2000, citeva zile inainte de a implini saptezecisinoua de ani , dimineatza pe la sapte , la Nürnberg , mama s-a sculat , s-a asezat usor pe marginea patului si a murit linistit ( asa se vedea din afara privind) , asa cum a si trait, modesta , mai degraba tacuta , aparent multumita cu putinul pe care soarta i l-a concedat cu zgircenie. Mi se pune un nod in git, nici acum nu ma pot impaca cu moartea celor doi parinti , plecati fara ca sa fiu in apropierea lor , vina de care nu ma mai spala nimeni niciodata.

Pe pozitia a treia de pe piatra de mormint, Bruckler Ana (1919-1986) , matusa, sora tatei , cea care a deschis drumul celor dusi: tatal meu, in nerabdarea sa, i-a urmat in graba, la un interval de citeva luni ; intr-un fel , i-a fost intotdeauna supus, in viata si in moarte.

In capatul de sus al pietrei este sculptata, sau mai degraba zgiriata neglijent o salcie standard plingatoare, girlanda din baza pare mai degraba eliminata cu dusmanie decit amatoristic executata, ca si cum ar fi avut alta destinatie , pare (este) o stela cumparata din saracie, ar trebui sa fac ceva, dar aici intru in alte si mai complicate si incurcate carari. Nu retin , daca cu exceptia semnelor care jaloneaza viata celor ingropati acolo, este figurata si vre-o cruce pe monumentul mai degraba frust.

La gara maninc o chiftea de o ordinarie cutremuratoare ( “ avem un excellent burger de vaca , domnule”), apoi , rapus, ma intind, doua ore inante de plecare in vagonul de Bucuresti. Nu retin aproape nimic din drumul pina in capitala, doar o succesiune de decapitari morfeice, neliniste apatica, transpirata, si lipsita de memorie.

3.Rosu (compilatie Dict. Simb.+Kabbalah)

Spre deosebire de albastru, rosul este activ si plin de miscare.Este culoarea vointei si a virilitatii. Pe fond neutru paseste in fata, supunind celelalte culori. Sta in spatiu fix si de neclintit. Este culoarea preferata a copiilor si intotdeuna un semn al vietzii. Este esentza oricarei activitatzi. Tot ce este progres si dezvoltare este in rosu. Este vointa innata in lucruri si fiinte care le impinge pe acestea sa se schimbe si sa prinda forma. Rosul este intotdeauna stimulent si vitalizant. Poate sa-si dezvolte temperamentul fierbinte si agresiv pana la (auto) distrugere. Rosul mobilizeaza incapatinare, furie oarba si agresiune . Rosu corespunde si naturii noastre joase care nu poate fi stapinita. Este culoarea pasiunii inflacarate , a chefului de actiune catre exterior si al arderii interne ale sufletului tinar. Precum albastrul corespunde femininului, rosul incorporeaza atribute masculine. Rosul este activitate,miscare,hotarire, pasiune,concurs si disputa. Este principiul causal al oricarui conflict si confrontatiuni. Rosului ii corespunde numarul 2 , ca principiu polarizator .Planeta sa este Marte, metalul este fierul. Instrumente sunt spada si plugul , simboluri ale luptei si muncii agricole. Rosul este notiunea ce exprima temporalitatea si neintrerupta pasire in timp, este expresia puterii de transformare a prezentului, prezentul ca singurul moment al unei miscari adevarate. Rosul este culoarea singelui , a lutului , a focului , a tiglei si a pamintului ( lutului) ars. Rosul da lucrurilor tarie , structura , forma. Interesanta inrudirea in ebraica a cuvantului pentru sange: ”dam”, rosu:”adom”,aratura:”adamah”, natura joasa si emotionala a omului:”adam”. Rosu este culoarea regala: rubinul coroanelor si sceptrelor, a hlamidei , a togei purpuree. Rosul are multiple nuante: intunecat este incrancenat si inflexibil , patruns de furie destructiva si pasiune joasa, luminos este elastic si formabil. Culoarea jarului ( carmin) din vetrele fierarilor modeleaza fierul. In rosul trandafirului –sangele lui Christos, diluat cu alb ( cu lumina) are culoarea nuferilor sau a lotusului: cea mai curata stimulare dumnezeiasca. Inchizand ochii, si privind in lumina , vezi rosul si pulsatzia propriei vieti prin pleoapa. Un principiu al stiintei culorii cere 5% rosu in orice opera grafica.

4.Tolbuhin nr.9 sau finis terrae

Zi de Paste catolic in Bucuresti : senin dar surprinzator de frig, miros de iarna in aerul desprafuit al Bucurestilor. Il ascult, pentru a cata oara? iarasi pe Beniamino Gigli, si iar fantomele Timisorii imi rasar in aceeasi camera mare , inalta , cu jaluzelele trase, cateva lame de lumina cazind piezis in intunecimea spatiului, printre care fumul unei tigari impleteste arabescuri albastre: e repetabila duminica dupa masa, impreuna cu tatal meu ascultam , poate radio Wien sau radio Budapesta : duminica de opera de-a lungul anilor : aceeasi solemna si somnolenta dupa amiaza de duminica. Silueta interlocutorului mut abia sesizata de lucirea unei lumini pe frunte, combustia lenesa a tigarii cu umbra sa de rosu pe niste nari fara trup , poate o schimbare a pozitiei pe scaunul acoperit cu piele neagra , craclata de timp. Toata mobila din camera: neagra, masiva, fotofaga. Nu stiu daca am fost retinut sau invitat la ritual, el este deja atit de indelungat exersat, atit de intrat in sange , ca se instaureaza automat cu aceeasi actori , tatal meu si cu mine, stand fata in fata la masa mare centrala, el in intunecimea misterios luminoasa a contre-jour-ului, eu privind catre hasura razelor din jaluzele, dar intotdeauna ca in fata unui vag interogatoriu ; aceeasi poveste , cu acel unic concert de la Bucuresti cand tanarul si frumosul meu tata , calare pe o strapontina a Operei Romane l-a auzit pe Gigli.

Unde sunt ceilalti membri ai familiei? Disparuti , plecati , muti, dar unde , in redusa posibilitate a acelui apartament din bulevardul Tineretii? Atunci ma misc pe o traiectorie circulara imperceptibila si ma mut pana cand , contopindu-ne , cele doua figuri sunt una si si aceeasi; din fumul tigarii vad scena, eroul-tenor, pe urma garderoba operei, inghesuiala femeilor Bucurestiului antebelic ; atunci cand ceasurile s-au oprit definitiv cu bruschetea unui stop-cadru.

Aceeasi scena, atunci cand l-am vazut pentru ultima data pe tatal meu : doar opera si eroul Gigli plecasera deja inainte : ma hotarisem la fuga: rezistenta slaba, cheful de aventura ; mantia mea neagra peste umerii slabiti ai parintelui meu, ne rasucim unul intr-altul ,o incutare fara iesire : nu mai suntem decat unul, eu cu tatal meu rasucit in mine .

Hotarirea lui , cu alti optsprezece ani in urma , sa ma “elibereze” catre Bucuresti, aceeasi scena , aceeasi camera, aceeasi lumina, alta speranta, alta fuga, alta aventura. In vara trecuta , la alti optsprezece ani de la momentul parasirii tarii, revin in Bucuresti, pe urmele fortei care impune acest ritm implacabil: poate aflu ceva. Ma trezesc in camera vis-à-vis de liceu , atit de asemanatoare cu cea parinteasca , iarasi lamele de lumina, afara a nins in aprilie . Ce frumoasa povestea aceea cu storygami , sunt atit de incantat de imaginea acelui folding si unfolding care se povesteste pe sine , am imaginea ca unele folding nu se vor mai descuta niciodata, dar ce sa mai complicam.

Eu, cu doua fiinte in piept : fugitivul si rezistentul, lasul si curajosul, invinsul si invingatorul , eu , deci , vreau sa aflu ceva: cum este sa-ti implinesti visul , sa nu-l mai trimiti pe banca rezervelor pentru “mai tirziu” sau in “virtual”, sa nu mai fugi cand ti se ofera ceea ce apare atit de rar . Datorez multe explicatii, si incerc sa le dau cu acest sper nesfirsit suvoi de adevaruri mascate in porcarii, de minciuni drapate ca juraminte, de povesti reale sau imaginare, excesive sau debile. Mi-e imposibil sa fiu simplu: simplitatea este pentru eroi si sfinti: eu nu sunt nici una nici alta.

5.Zangra

Cine este Zangra ? Sa fie imaginea aceea din oglinda pe care cu greu o recunosc, in fiecare zi mai putin ?

Paroles et Musique: Jacques Brel 1962

Je m'appelle Zangra et je suis lieutenant

Au fort de Belonzio qui domine la plaine

D'où l'ennemi viendra qui me fera héros

En attendant ce jour je m'ennuie quelquefois

Alors je vais au bourg voir les filles en troupeaux

Mais elles rêvent d'amour et moi de mes chevaux

Je m'appelle Zangra et déjà capitaine

Au fort de Belonzio qui domine la plaine

D'où l'ennemi viendra qui me fera héros

En attendant ce jour je m'ennuie quelquefois

Alors je vais au bourg voir la jeune Consuelo

Mais elle parle d'amour et moi de mes chevaux

Je m'appelle Zangra maintenant commandant

Au fort de Belonzio qui domine la plaine

D'où l'ennemi viendra qui me fera héros

En attendant ce jour je m'ennuie quelquefois

Alors je vais au bourg boire avec don Pedro

Il boit à mes amours et moi à ses chevaux

Je m'appelle Zangra je suis vieux colonel

Au fort de Belonzio qui domine la plaine

D'où l'ennemi viendra qui me fera héros

En attendant ce jour je m'ennuie quelquefois

Alors je vais au bourg voir la veuve de Pedro

Je parle enfin d'amour mais elle de mes chevaux

Je m'appelle Zangra hier trop vieux général

J'ai quitté Belonzio qui domine la plaine

Et l'ennemi est là je ne serai pas héros.

Eu sunt Zangra. Lasa-ma sa ma prezint: ma numesc Zangra, undeva intre vieux colonel si trop vieux general.

Mi-am permis luxul sa ratez multe in viata , numai ca sa fiu erou ?

Mi-am permis sa strang de git impulsurile , atit cita erau , numai sa fiu erou ?

Mi-am inselat familia ca sa fiu erou, am dus-o in pustie in loc sa-i fi aratat drumul catre verdeata si bucurie. Mi-e teama de singuratate si am fost singur, soldat neinfricat , singur, in toate transeele slinoase si imunde ale proiectelor acestei lumi. Mi-am intors spatele catre prieteni parasindu-i , dar nu i-am inselat : le promisesem sa fiu erou. N-am revenit nici pe scut nici sub scut. Cui sa ma confesez acum , cand nici o ureche nu mai vrea sa auda ce , bolborosit , dau din mine. Je parle enfin d'amour mais elle de mes chevaux ! Mezzo del camin… Mijloc de mijloc, cum spun facatorii de limba contemporani. Ce mezzo este acesta? Al regasirii si apropierii , al re-despartirii si plecarii , al poftelor reciproce in mezzo-ul actului?, al fenomenelor de respingere? , al comuniunii sau al diferentei : orice ar fi , este unul de plans acest mezzo , o rascruce , o culme , un pas si un impas, inseamna ca sensul acestui mijloc, oricare ar fi , indica epuizarea unei jumatati dintr-un intreg: ceea ce se va consuma de acum inainte diminueaza neiertator acea restanta jumatate pana la disparitia ei : asa ar suna logica sentimentului de neputinta in fata eroziunii a tot ce este : nu-i asa? Nu-i asa?

Mezzo del camin ar fi insa si mijlocul drumului inteles ca firul drumului , mijlocul bine temperat sau mijlocul de aur ; negresita , inteleapta , plictisitoarea temperanta .

Mezzo del camin ar fi acea pozitie care permite alegeri ( decizii ) imaginabil opuse ca sens , dar cu minim de pierderi “colaterale”. Mezzo del camin este si extrem imaginabila lipsa de risc si ludic, ne povesteste de jumatati de masura , prudente , jumatati de lasitate si jumatati de curaj.

Este un capat de pod. Celalalt capat se afla dincolo, in a doua jumatate si determina drumul in continuare. Aici este saltul: in necunoscut? in previzibil? in irecuperabil?

Drumul de la un capat de pod la celalalt l-am putea parcurge ca in paradoxul eleatilor : ca sa ajungi din A in B trebuie sa treci intai prin mijlocul distantei , intre A si acest mijloc se afla mijlocul distantei si asa mai departe: astfel distanta intre A si B se mareste la nesfarsit, aflandu-se in permanenta “nell’ mezzo del camin” , acea de neatins calduta aminare : aminare a ce?

Remarc o oarecare amaraciune in contabilitatea infinitului nostru mic . Remarc si faptul ca acest mic infinit este dominat , in paradoxia sa , de nemiscare si ne-act.Si “nell’ mezzo del camin” este si in ultima secunda.

Apoi,ca boul, inapoi in patria tuturor durerilor si mitocaniilor. A fost ca si cum, explodind o hazna, m-a propulsat in sus si dupa coborirea parabolica am recazut tot in cacat.

Asa am devenit sensibil la a nu mai fi nicaieri acasa , prea multe emigrari.

6.Afroditele

Ar face deliciul unei cercetari sa aflu daca vreuna din marile figuri feminine au avut atitea insusiri ca Aphrodite, cea pe care n-am ales-o , precum Paris , din cele trei zeite :

Aphrodite Acraea (a inaltimilor ; sau a extremitatilor, de orice fel, si nu sunt putine. Degetele trandafirii si le imparte cu zeita diminetii. Nu s-au pastrat vorbe despre sanii zeitei, desi trebuie sa fi avut, nu-i asa ? Sa nu fi fost la inaltime ?)
Aphrodite Aligena (nascuta din mare ; banal, daca tinem cont de ce se spune despre spuma nasterii ei. Curios ca nu este considerata ma-sa marea. Bai A.,tu ai mama ? Nu,nene ,n-am! Poate nu ma credeti, dar e adevarat.)
Aphrodite Ambologera (care impiedica imbatrinirea ; pana la un punct care pune punct. Dar pana atunci : minunat, deci la lupta !)
Aphrodite Anadyomene (cea care rasare din mare ; vezi A.Aligena)
Aphrodite Androphonos (ucigasa de barbati ; prin epuizare, banuiesc, se poate evita prin refuz, ipoteza improbabila , daca tinem cont de celalte calitati ale cetatenei A. Pluralul indica un foarte sanatos apetit.)
Aphrodite Anosia (nesfanta ; nici nu s-a pus problema, cred. Daca era altminteri,aflam si noi.)
Aphrodite Antheia (prietena florilor ; ce frumos,foarte duios , Heidi , nu alta !)
Aphrodite Apatouros (inselatoarea ; este aici o ipotetica deraiere, cum ca eventual nu ar putea fi inselatoare , ceea ce, precum stim, este o aberatie )
Aphrodite Areia (razboinica ; poate da, cateodata, pe motive de gelozie sau..Alo, unde mi-ati pus trusa de machiaj ,nenorocitilor? Va fac Tampax, lua-v-ar dracu de tembei !)
Aphrodite Asteria (instelata ; da , dar pentru precizie vezi A.Ourania)
Aphrodite Basilis (regina ; bineinteles. Si asta dintr-odata, n-a trecut prin stadiul de printesa.)
Aphrodite Chrysea (cu parul de aur ; ca Elena U. sau Roberta A., sau Marilena M.)
Aphrodite Comaetho (cu parul de culoarea focului ; folositi cu incredere samponul l’Oreal sau similar)
Aphrodite Cypria (din insula Cipru ; clar)
Aphrodite Despoena (conducatoarea ; incotro ?)
Aphrodite Doritis (generoasa ; intotdeauna ?)
Aphrodite Eleemon (miloasa ; adica din mila. Bai frate,macar din mila…)
Aphrodite Epitymbidia (peste morminte ; daca se implinesc numai jumatate din cele spuse mai sus se lasa cu o sumedenie de morminte, in continua crestere, dupa cum ne invata domnii de la statistica)
Aphrodite Gamelii (conducatoarea nuntii ; asa-i spuneti voi acum ?)
Aphrodite Genetyllis (protectoarea nasterii ; perspective,planuri, si pana la urma tot aia iese : vai , mi-am uitat pilula !)
Aphrodite Hecaerge (cea care loveste de la distanta ; asta cum ?cu ce ? si mai ales, de ce ? Nu intreb in cine , ca nu cred sa fie exceptati.)
Aphrodite Helicoblepharos (care arunca o privirea rapida ; ocheada,ai ?o privire ca o helice, delicious))
Aphrodite Heteira (curtezana ; da , frumos, mi-aduce aminte de hetera esmeralda lui Dr.Faustus)
Aphrodite Hoplismena (inarmata ; cu ce trebuie)
Aphrodite Kalligloutos (cur frumos ; corect , aferim)
Aphrodite Kallipygos (cur frumos ; am inteles din prima…)

Aphrodite Kallisti (cea dreapta; cand se intinde lenesa in pat. Sau o fi vreo insusire morala ?)
Aphrodite Kataskopia (spioana; oare de ce? Numar de cod 0069)
Aphrodite Kepois (a gradinilor; ca si a florilor , adica , vezi mai sus )
Aphrodite Kypris (aducatoare de graviditate; efectuati sex protejat.Ca efect colateral se impiedica si alte consecinte)
Aphrodite Kythereia (a iubirii ascunse;da,dar si daca te prinde..)
Aphrodite Mechanitis (talentata in inventii; in pozitii, adica, inspiratoare a Kamasutrei si a altor opusuri cu text si poze, de fapt , mai mult poze ca , Hustler , etc)
Aphrodite Melaenis (intunecata; varianta exotica , tabs:Gaugin,regina din Saaba, covorul de pe perete cu tiganca exhiband san pe-afara , doar unul… )
Aphrodite Migontis (a uniunii; europene , asiatice , americane , australiene si daca baga caldura, si antarctice)
Aphrodite Morpho (silueta frumoasa; in contre-jour.Dar are un character infect.)
Aphrodite Nikephoros (aducatoare de victorii;da!daa!daaa!)
Aphrodite Nomius (a turmelor; faute de mieux)
Aphrodite Nymphia (de nuntire; parca a mai fost…)
Aphrodite Ourania (cereasca; aici ar merita un ocol mai larg. Adica acea poveste , soptita pe la colturi , penibila , penibila : cica Ouranos , castrat de propriul fiu ( que le bon Dieu nous protégé) a lasat sa-i picure in mare niste picaturi din care , impreuna cu spuma marina s-a nascut Aphrodita , cea fara de mama. In spatele mainii se sopteste ca si Eriniile au aceeasi sorginte , care vasazica sunt surori astea , ceeace, pana la urma explica multe. Aparenta insusire celesta este o cursa intinsa credulilor si prearepezitilor)
Aphrodite Pandemos (comuna, a poporului; daca e si hetera si prostituata si care de care mai de ras, de-au ajuns s-o futa toti, curva dracului )
Aphrodite Pasiphaessa (cea stralucitoare de departe,luna; n-am ce adauga , este , cred o metafora rasuflata si gata)
Aphrodite Peitho (a convingerii; persuasiunea : daca vrei sa ai gagica trebuie sa stii cum…)
Aphrodite Pelagia (protectoarea marinarilor; gonflabila)

Aphrodite Persephessa (regina a lumii subpamintene ; aici am putea vorbi despre cum reinvie primavera totul si se repede la facut sex de paraie cracile pomilor de atita pasaret in calduri , si ursii si lupii , si gandacii de bucatarie , toti reinvie si si-o trag puternic , pentru ca toamna tarziu sa ridice un piciorus si sa expieze…Foarte trista poveste , dar adevarata.)

Aphrodite Philommedes (iubitoare a genitaliilor; amatorie salutara . Si mie imi plac genitaliile dar nu ma dau asa de mare... )
Aphrodite Philommeides (iubitoarea de ras; chitzcaie cand o gadili)
Aphrodite Philopannyx (a iubirii noaptea; si noaptea , este mai corect.De dragul conciziei , insa , dupa cum stim virtute literara antica, a ramas asa..)
Aphrodite Pontia (a marii; astia se repeta…)
Aphrodite Pornos (prostituata; astia se repeta…)
Aphrodite Pothon Mater (mama dorintei; aici se vede sorgintea mesopotamiana a asteia. Si Saddam Hussein vorbea de mama rasboiului,a bombelor,etc…quod erat demonstrandum,nu-i asa? )
Aphrodite Praxis (activa; a practicii de zi cu zi..)
Aphrodite Psithyristes (soptitoare; de dulcegarii si porcarioare)
Aphrodite Skotia (intunecata; astia se repeta..)
Aphrodite Symmakhia (a aliantei; intre cine si cine? Daca stii ceva mai précis spune-ne si noua…)
Aphrodite Tymborychos (sapatoarea de morminte; Bellu-uri , Père Lachaise-uri , Arlington-uri de morti din sex , pai ce, ii lasi afara? )
Aphrodite Xenia (a strainului; a mea)

Cu Y si Z nu se cunosc cazuri; de altfel nu am insirat chiar toate numele si atributele zeitei. Dar spre atentionarea celor pusi in situatia de a alege , am enumerate cele mai conturate dintre profilurile zeitei.

7.Rugaciune catre zeita

Zeito,

Mi-ar fi placut: stiu ca este aproape imposibil, sa avem experienta comuna a banalului, pentru care nu avem niciodata timp: experienta nimicurilor, a gesturilor inutile, trecatoare , experienta ordinarului, comunului , trecatorului cotidian, hebdomadar, mensual, anual , de-o “viata” , sa ne fi mirosit “ciorapii”, sa ne trezium plictisiti unul de altul, sa ne ocolim, sa ne urim, sa ne iubim urindu-ne , sa ne certam, sa fim neglijenti, “nefardati”, cu ochii cirpiti de prostii si de viata si de oglinda noastra cotidiana, sa ne stam in cale, sa ne incurcam, sa ne urim si sa ne iubim urindu-ne, sa facem copii impreuna si copii si copii, sa vrem sa nu ne semene si sa ne semene, sa fim gelosi pe forme de degete, sau pliuri labiale, sau pe o simpla intoarcere in suparare a unui umar, un ton ulcerat, o obraznicie, sa ne urim si sa ne iubim urindu-ne si sa avem curajul sa ne culcam unul cu celelalt si unul linga celalalt, si sa ne incredintam beregata celuilalt si sa punem mina pe cutitul care este in fiecare din noi si sa nu-l folosim , nici in articulo mortis, si sa ne scriem banale poezii de dragoste, cu vorbe ca te iubesc sau stiu eu ce alte porcarii si multe si alte stufoase banalitati, si sa speram ca finalul va fi ornat de endorphine dragute care sa ne duca dincolo la fel de mestesugareste ca o barca pe un riu fara culoare , cum sa-ti cer acum in ceasul acesta tirziu atare favoruri , dar ca sa nu uit de unde am pornit, voiam de fapt sa-ti urez noapte buna si un somn usor si lin.

Grecia I

2011-10-03T11:14:00.000+03:00

....

După amiaza

Si imperiala lui însingurare

Şi tandreţea vânturilor sale

Şi aura sa cutezătoare

Nimic să nu vină Nimic

Să nu plece

Toate frunţile libere

Iar ca sentiment un cristal.

CLIMA ABSENTEI (Odysseas ELYTIS)

Cand am plecat in 1984 , trecand podul prieteniei , era 10 septembrie si era cald si era luna plina si era bine pentru ca era surescitare si o muta agitatie.

Pe vremuri , demult de tot , pamintul avea o axa verticala , perpendiculara pe planul eclipticii , daca intelegeti ce vreau sa spun . Partea cea mai prajita era la ecuator , si catre poli era din ce in ce mai fraged , pana spre crud.

Intr-o buna zi , venind de niciunde , o planeta de marimea lui Marte , l-a pleznit din lateral ; efectul a fost ca axa pamintului s-a inclinat. Cea mai importanta consecinta a biliardului planetar a fost ca astfel a luat fiinta vara, iar efectul colateral fiind ca ceea ce a ramas din planeta agresanta se numeste azi luna. Luna cateodata e plina si cateodata este noua , situatii intre care are o sumedenie de stari intermediare.Eu, insa , am plecat in Grecia intr-un moment précis : era luna plina.

Toate astea le-am invatat mult mai tarziu , uitandu-ma la Discovery.

Era , cum spuneam, o noapte calda, luna imensa si guresa, daca intelegeai ce vrea sa spuna. In limba greaca luna are un nume imposibil , cu iz de ficati prajiti: to feggaraki. Melina Mercouri are un cantec de la debutul ei ca artista la Atena: “Hartino to Feggaraki », Paper Moon, din « Un tramvai numit dorinta ». Manos Hadjidakis , grecul meu preferat , compune prin anii 47-48 melodia pe care o canta aristocratica Stella. Canta ca o luminare , palpaind , in timp ce coboara elegant un colimason , nesigura , ca cineva care a uitat ce intentii are.

Am plecat singur, voi mai pleca de nenumarate ori singur , iar femeia s-a intors la copil ; sa-l consoleze ? Plecarea cu intirziere , mersul trenului icnit de parca si-ar fi uns rotile cu clei.

Pe parcursul de la Bucuresti la Giurgiu tocmai se intimplase o minune : controlorul , in uniune personala cu un vames si un granicer si un securist , deci controlorul absolut , care ma prinsese cu 10 dolari in portmoneu , dar dintr-un inexplicabil gest ( de marinimie ?) , imi inapoie pasaportul pe care tocmai mi-l confiscase . Nu observase ca actul nu era semnat , si ca atare , ilegal. Acum drumul parea sa fie liber. Controlorul era inalt si uscat , o fata lovita de meteoritii unui varsat de vant. Purta cu stangacie o uniforma sifonata si slinoasa de ceferist , cred ca era obisnuit cu alta. Singurul meu pachet de Kent l-a refuzat , malaiul si cartusul de Marasesti nu-l interesau din oficiu.

I-am reintilnit decenii mai tarziu , poate nu era chiar aceeasi persoana , dar tipul este inconfundabil , printre neobogatanii patriei, tot ei , tot ei.

De ce , muza , este cantecul meu de plecare atit de trist? E ca un cantec de inmormintare si nu unul de calatorie , Dunarea mea , Acheronul meu? De ce lumina din orizontul Greciei este atit de intunecata si trista? Poate nu era chiar o inmormintare, la o astfel de ocazie vin curiosii , se salta pe varfuri , se uita , comenteaza culoarea nesanatoasa a decedatului , sau dimpotriva , talentul cosmeticianului. Este un ritual social in care se confirma cu martori ca ai dat lingura in primire, si ca , in ceea ce te priveste , se instaureaza linistea printre oaspeti: e clar , s-a dus si gata , nu se mai poate conta pe el , nici la bine , nici la rau . In cazul meu nu aveam martori , era cumva ca o inmormantare , intima , a unui homeless , pe care nu-l plange nimeni.

Jurnal – 28.07.2011 - Neumair si Flossman

In Innsbruck institutele de pompe funebre sunt deosebit de strategic amplasate. Vrei sa ajungi la Spitalul Universitar nu poti evita , venind de pe Speckbacherstrasse , pe Erik Neumair , Institut de Pope Funebre , dorind insa sa eviti aceasta intilnire in scopul linistirii sufletului si a diminuarii stress-ului , folosesti , iar gresind , varianta Schöpfstrasse , unde fratele sau , Joseph Neumair, iti atine calea. Oarecum afectat de tema , aflu ca exista si un Flossman , si acela Institut de Pompe Funebre ce rezideaza pe Speckweg in Hötting , asigurand latura nordica a Spitalului. In consecinta , acesta este asigurat de jur imprejur , precum turnurile la o incinta de burg. Si pentru ca munca serioasa presupune munca completa , nu departe , pe latura sudica , se gaseste si un cimitir curatel.

Nomen est omen , cum ne invata latinul.

Un Neumair nu poate fi decat un nou Mair , iar Mair este genericul pentru un fitecine , dar promisiunea vorbeste de un Fitecine special, stapinul casei sale , ceea ce este de la sine inteles. La Flossman apropos-ul este mai filologic-erudit , indicand catre Charon luntrasul sufletelor subsolului grecesc , tot un specialist , cu permisiunea D-voastra. Te duce mintea la o potrivire , poate chiar planificata , si fratii astia , daca ar fi unul doctor si celalalt cioclu parca gandul care te mana la o organizare nu e chiar asa de nepotrivit , dar nu este asa ; précis o cearta in familie.

Astfel drumul din Speckbacherstrasse ( pasagerul meu domicil) este pavat cu elemente ambientale incurajatoare , ilustrari ale lui „faca-se voia ta“ : suntem pregatiti. In aceasta situatie prefer alternativa lui “mergi pur si simplu mai departe”, da da, cu drag asa as face , si ceea ce doresc prietenilor si neprietenilor mei , si cu riscul unei perpetue nomadizari sa rostim : “fiat voluntas tua”.

Bagajul meu : rucsacul galben cu cadru. Nu contine aproape nimic , o haina alba potrivita unui sejur la mare, malaiul drept cadou unor greci-romani emigranti cu dor de mamaliga ( o fi corect sa spui emigrant unor greci ce revenisera in patria lor dupa cateva generatii?) si tigarile mele infecte.L-am tarat prin toata Europa , am plecat si am revenit in tara impreuna. Intre timp l-a folosit si Alexandra. Dupa vara la mare si inceputul de toamna calda parea ca in ecliptica s-a produs un incident si vara nu se va mai sfarsi niciodata. Printre hainele mele lipseau puloverul sau alte lucruri groase.

Drumul pana la Giurgiu , cu opriri si timide reporniri . Zgomotul ritmic al imbinarii sinelor , accelerat si subliniat de alternanta scadata lumina- intuneric a diagonalelor podului . Apoi iar stop , vine partea bulgara la control . Candva , plecam iar si ma cufund in semiintuneric , treaz si paralizat de tocmai infaptuita nelegiuire. Decapitat si totusi constient strabat tara vecina ; pe zi , poate era dupa masa , nu-mi mai aduc aminte , oprim intr-o gara la granita greceasca , Kulata. Trenul e pazit cu doua siruri de ostasi. Nimeni nu are voie sa se apropie de trenul ce urma sa paraseasca paradisul comunist. Un soldat bulgar loveste cu patul pustii un baiat ce oferea spre vanzare calatorilor niste cosulete cu fructe. Marfa se raspindeste pe jos , baiatul , scancind , se indeparteaza , fugind , de tren.

Garnitura se pune iar in miscare , trecem un riulet aproape secat , e Lethe , imi spun, ar trebui sa uit totul , eram in Grecia venind de undeva , de unde? Struma la bulgari , Strimonas la greci , doua nume , o apa. Ma despart de Romania in trepte , nu subit.

Uit devenind din ce in ce mai treaz.

Ar trebui sa jubilez: sunt liber, la treizeci si sase de ani de la nastere sunt in sfarsit liber. Am supravietuit. Am supravietuit ce si am supravietuit cui? Am supravietuit lui Ceausescu, impuscat de-ai lui, noii hamesiti care au pus azi stapanire pe Romania, am supravietuit bunicului meu deposedat de pamant si mort de inima rea si a carui casa, infipta in malul unui drum modernizat, furata, mica, prapadita,inecata in vegetatie ? Am supravietuit parintilor mei disparuti in mizerie , dezamagiri si emigratie fortata ? Sau celor ce si-au lasat oasele prin puscarii si lagare de munca? Parca n-am trecut prin atitea, eu, si nici nu pot sa-mi compar viata cu a acelor oameni morti din osande nedrepte. Doar povesti vagi, parca nu s-au intimplat niciodata.

Am vazut azi de dimineata un film, nu promitea mult, apoi l-am urmarit cu interes : se numea “Emotional arithmetic” – tradus cu « Matematica sufletului ».Povesteste istoria unor supravietuitori evrei si neevrei dintr-un lagar de tranzit de la Drancy ,langa Paris . Protagonistii se intilnesc decenii dupa retinerea lor in acest lagar. Unul dintre personaje se autocalifica drept “supravietuitor de mana doua”, ce nu poate fi comparat cu supravietuitorii adevaratului Holocaust din Ausschwitz, Dachau,Buchenwald, ocupanti ai primul rang de victime.Un fel de victime in loja de onoare. Cam asa sunt tratati si cei ce au scapat de inchisoarea comunista: victime de mana a doua, nu stal ci strapontine. Ba chiar si spectacolul la care au fost invitati parca este altul, si el, mai de mana a doua, scenariul fals, actorii prosti si plasatoarele nervoase.

Jurnal - 11.03.2011 - Spuma culturala japoneza

Azi 11.03.2011 a fost cutremur in Japonia , in largul marii , la 400 km de tarm, echivalentul exploziei a 17000 de bombe nucleare tip Hiroshima. Cu aceasta ocazie a aparut o noua stare de agregare a materiei : spuma culturala japoneza , ceva similar cu o crema formata din apa, masini, barci, fragmente de case , oameni , animale , etc.- un tavalug lenes si dens , acoperind alene tarmul provinciei Miyagi. A fost ca si cand ingedientele culturii au fost barbotate de o imensa masina de amestecat . Asteptarea unui tsunami : masa letala , implacabila , curata , salina si sterila a fost dezamagitoare si inlocuita de noua forma a apei .

Azi noapte au schimbat timpul abrupt. L-au impins cu o ora inainte , fara gradatii, fara mofturi, nepasatori. Asa s-a facut ca l-am scapat pe Badea si-am nimerit din plin in buletinul de stiri. Dupa niste povesti cu carnagii internationale, furturi locale si de aiurea ,minciuni, delatiuni si alte forme de normalitate , o crainica a inceput sa planga pe umerii bietilor batrini pe care familia nu-i poate da in grija samariteana a semenilor lor . Ba am aflat chiar si cat de imposibil de mult costa sa ai la capatai un inger care sa aiba grija de tine, intins, lipsit de puteri si vointa.

Poporul acesta, multpreaiertator.

Li se spunea nomenclaturisti, faceau parte din stratul de asupritori. Cand a inceput cantarirea partii lor de vina ai fost brusc prins in propria ta istorie: nu se poate, i-am cunoscut pe unii dintre ei , erau oameni cumsecade. Da, desenul nu este niciodata alb-negru.

Jurnal - 11.05.2011 – Ce mai faci tataie ?

Mi-am adus aminte de domnul profesor O.

Fusese toata viata un om de vointa, nu rareori incapatinat si dominator.Copii, pe care ii iubea ,probabil , in felul sau, erau considerati in categoria de niciodata suficient de maturizati. Blanda tutela la care era supus era obiectul repetatelor incercari de a o depasi, cu nepasare si secreta bucurie. El care, mult dupa pensionare, lua trenul sa tina cursuri in provincie , intii oficial ,apoi pe furis , isi tinea rudele intr-o permanenta incordare .Disparea cu regularitate, spre panica alor sai.

Apoi sanatatea sa , uimitoare la cei nouazeci trecuti, incepu sa se faramiteze. Crize din ce in ce mai dese l-au tintuit in final de pat. Si pentru ca independenta sa si cutumele vietii moderne il izolasera de ai sai, s-a pus problema gasirii unui personaj de companie.O firma specializata punea la dispozitie un astfel de prestator de servicii, cum neelegant, dar précis, descrie CAEN-ul fisa sa de post .Ceea ce facea inainte familia, se externalizeaza , cum spun neobarbarii.

Prestatorul era o prestatoare. O baba . Statea in alta camera decat profesorul si fuma tigara de la tigara. N-avea inteligenta si nici disponibilitatea necesara sa poarte o discutie cu profesorul, nici macar acum, cand acesta se afla in stare de avansata absenta. Din cand in cand, trecea sa vada cum ii merge:Ce mai faci tataie?

Profesorul O., care numara printre studentii sai un prim ministru si mai multi ministri, era apostrofat cu : Ce mai faci tataie?

Formula ascensionala catre viata se petrece lent, de la nidare la nastere , apoi strigatul triumfal catre lumina, viata in familie, in scoala. Ti se drumul sa te descurci singur, sau aproape singur. Acumulezi fapte, tiluri, avutii, pozitii.Esti din ce in ce mai „imbracat“.

Coborirea este o aducere aminte de unde ai pornit. Miscarile devin din ce in ce mai dependente de altii, si sfarsesti cu: Ce mai faci tataie ? sau Esti un mosulica betiv! Rand pe rand desbraci o haina dupa alta, desbraci orgolii, vointe, planuri. Si-a sfarsit viata intr-un modest apartament din cartierul Militari.

In satul M. ramasese , putin inclinata catre vale si intr-o stare ingrijoratoare, o casa. Era casa stramosilor lor , casa din “deal”. Voise s-o vada reparata inainte de a pleca. Familia moderna este centrifuga, cum sa mobilizezi pe un scop unic variatele interese?

Asa ca pleca cu treburile nefacute pana la capat, asa cum toti pe lumea asta pleaca. Planul refacerii casei a fost dat mai departe si se va termina , candva.

De ce plecam de acasa? Cat de diferit e noul loc in care te asezi , cu sperante noi?

Solitarnosc este partidul nostru, partidul celor singuri - Solidarnosc e pentru altii, mai adunati, mai altfel, mai ne-romani.

Granicerii greci nu par mai blanzi decat cei cunoscuti deja. Uniforma de culoare ultramarin foarte inchis, aproape de negru,insemne argintii . Un coleg de drum, azi profesor la scoala de arhitectura, desfasoara din spatele unor etichete de conserve de fasole (mai tineti minte, erau printre cele doua-trei sortimente supravietuitoare?) bancnote de dolari. Conducatorul studentilor comunisti se descurca si in conditii capitaliste. Ulterior a dovedit-o si acasa.

Locul de pasaj se numea Promachonas, imediat dupa trecerea granitei trenul a intepenit si nu a mai pornit ore bune. Doar manevre lipsite de logica, inainte, inapoi , inainte, despartite de lungi intervaluri de nemiscare . Seara am coborit intr-o gara micuta care avea in fata o piata cu magazine; cel mai interesant, un magazin care vindea niste minuni de masini de taiat, gaurit, rindeluit, edenul pe pamint. Ma lipesc de vitrina, un octopus coplesit de dorinte. Lasasem in tara blackanddeckerul cu care incercasem sa-mi fac o locuinta, incercare esuata sau , mai bine zis, nefinalizata; vitrina imi promitea o noua casa, o noua bricolare eroica . Mirosul de talas acoperi pentru o clipa boarea mediteraneana.

Revenit in compartiment , am o lunga discutie cu un palestinian, inrait si belicos. Orice aluzie despre o ipotetica pace il infurie, nu concepe sa nu aiba numai el dreptate . Poarta un monolog agresiv , autist. Intimidat , nu mai continui . Intr-un tarziu trenul porneste, cu viteza melcului o ia spre sud. Dimineata cad victima unei iluzii optice, pe un deal ce parea un munte pasc niste pasari imense ,albe, panze mari navigand catre amonte. Ne apropiem si realizez ca orataniile erau niste curcani supradimensionali ce ocupau o coasta inierbata ; era o crescatorie. Vad primele camionete Toyota, pare a fi vehicolul tipic al tarii.

Imi aduc aminte calea serpuitoare pe coastele unor munti impaduriti cu esente pe care nu le recunosc. O locomotiva rosie , era ceva ce nu mai vazusem , se inhama suplimentar la trenul nostru ce incearca gafaind sa ajunga la destinatie. Campia Aticii in fata, lasasem Olimpul undeva in dreapta. Apoi chiparosii familiari din reprezentarile postmoderniste ce evocau o neorenastere ce nu va mai avea loc. Sase ani mai tarziu salvam un chiparos de la distrugere. Era plantat pe terasa unui hotel la Innsbruck. Odata cu transformarea hotelului in apendicele unui Casinou, planta devenea inutila.L-am transplantat in spatele garajului din Aldrans. Planta sudica a gasit placere la locul cel nou. II mergea bine si ciuful incovoiat de persistenta directie a fönului se indrepta curajos.

Am aflat ca dupa plecarea noastra de acolo, chiparosul a fost taiat. La fel au patit si iedera si via salbatica de pe casa din Innsbruck. Plantele trebuiesc aparate cu pusca in mana. Sunt primele victime ale agresiunii. Nu parasi un loc fara sa iei plantele cu tine, sau omora-le cu mana ta.

Dupa masa ajungem in Atena. La coborirea din tren o ploaie rapida racoreste pentru o clipa aerul incins al orasului. Am ajuns.

….γαμώ τον ελληνικό σιδηρόδρομο.................gamo ton elinico sidirodromo.

N-am dormit mai mult de doua zile , ochii-mi sunt uscati si rosii.

Sunt asteptat de Anghelos si de un prieten , cred ca era Mitzos, student la medicina si posesor al unui tata cu automobil. Nu vom pleca direct catre domicil; trecand prin Atena ajungem pe litoral, trecem de aeroport si pe o terasa aproape de cap Sunion, beau primul uzo in Grecia. Soarele apune peste golful Pireului, pe marea neteda de metal topit, vasele sunt ca niste caramizi imponderabile negre, sunt asaltat de mirosuri noi, afrodiziace. Nu pot sa dorm, nu voi mai adormi niciodata.

Jurnal – 12.07.2011-Faca-se voia ta (scrisoare catre Heinz)

Motorul tace , orizonturile s-au linistit , au mai vibrat odata usor , apoi au impietrit in repaus ca o linie , axele sunt la locul lor , ortogonale , sunt iar acasa , daca pot numi asa adresa la care locuiesc. M-am gandit la „Faca-se voia Ta“ pe tot parcursul calatoriei. Evenimentul de la Linz m-a afectat intr-un mod prticular , “n-ar fi trebuit neaparat sa se intimple” , neluand in considerare soarta prietenului tau , ceea ce este impracticabil si nici nu poate fi facuta reversibila. Totul suna uscat si rece si nu da seama despre acea amiaza in Linz. Imi amintesc doar de spaima ce suia in oase , si franturi de gand ca : este ora lui Pan . ora nelinistii panice ce s-a prelungit pana in orele inserarii scurtand sejurul la voi si obligandu-ne sa va parasim in fuga… Noi oamenii suntem cavaleri ai ipotezelor si ca atare nu arareori frati ai norilor. In vacarmul carnagiului uiti ca totul este o re-prezentare . O iei prea in serios si prea ca o legitate de fier : cand colo totul nu este decat desenul vag pe un vag ecran in bataia unui vant fictiv.

“Faca-se voia Ta” , nu “voia Ta se face” sau “voia ta se va face “ , nu , aceasta bizar de imponderabila , tatonanta forma gramaticala. “Faca-se voia Ta”…. Nu un indicative , nu un imperative , ( „Fiat voluntas tua“, γενηθήτω τὸ θέλημά σου) , este un conjunctiv si ca atare o forma a posibilului , deci ceva imperfect cu sanse de desavarsire . De unde vine asta?

In general desemneaza conjunctivul irealitati : dorinte , presupuneri , posibilitati. Voia , a carei facere se doreste anticipat este invca intr-un proces al desavarsirii , dospeste si ia amploare si devine atotcuprinzatoare intr-un viitor incert. Se opune aceasta voie alteia? Este cumva propria vointa ce cabrrind si opunind se pune de-a curmezisul? E atit de simplu : o slabiciune a vointei face posibila imparatia dumnezeiasca si anume slabiciunea vointei mele , ale tale , slabiciunile noastre , ale tuturor? Aceasta sa fie judecata? Nu prea cred.

Conjunctivul este o autoritate a articulatiei , leaga laolalta obiecte ce decad disparate , este o autoritate a coeziunii si o autoritate a solidaritatii.“Faca-se voia Ta” : nu suna a resemnare? O vointa mare si puternica are pozitia primordiala . Resemnare , retragere , dai din umeri , poate data viitoare ? Sa infrumusetezi infrangerea : are sens? Sa te revolti ; are sens?Ce simt cand spun „faca-se voia Ta“ , „faca-se voia Ta“ , „faca-se voia Ta“ ? E liniste si acceptare si serenitate ( un alt cuvant tare). Oricum o interpretam , hermeneutica chestiunii , ca sa vorbim gonflat , este o marime vaganta , azi aici si perceptibila , maine pe un orizont ce se linisteste , totusi indepartat si “a little bit fishy”.

Nu pot sa dorm.

In 1960, cred, eram in clasa a cincea ,spre finalul ei ,tema la limba engleza.

La inceputul anului venisera pentru prima data « profesorii ».Nu mai aveam un singur Dumnezeu, se multiplicasera si fiecare isi predica evanghelia sa. La engleza venise un inger blond, cu ochii albastri, tanara si frumoasa. Era dintr- alta lume.

Progresand in de-ale englezei, catre sfarsitul anului, cum spuneam, ne-a dat o tema speciala :descrieti-va cel mai bun prieten. Cel mai bun prieten era Victor, care abia mai tarziu avea sa devina si cel mai bun concurent. Evident il adoram.Il consideram frumos si mai ales , era desigur déjà o fixatie, era de o frumusete clasica. Asa ca in lucrare scriam , nevinovat si total lipsit de rusine, ca prietenul meu are un nas ca o statuie greaca.

Nu era scoala aceea de vina .

Tatal meu imi facuse cadou o carte speciala, care avea sa devina cartea mea de capatai : Legendele si miturile Greciei antice , un autor rus si evreu,N.A.Kun. Materialul ilustrativ, foarte bogat, continea si reproducerea unor eroi greci. Acolo am identificat acea trasatura fizionomica fascinanta :fruntea coborand coplanar cu nasul drept si solid. Acest nas era totodata subiectul invidiei mele nemasurate si sursa perena a autocriticii si complexului fiziognomic.

Aceasta carte ,continutul ei, personajele, cosmogoniile variate, istoriile atotcuprinzatoare a unor clanuri, filiatia in viata curenta a miturilor grecesti, va contura un peisaj ideal la care visam cu staruinta : Grecia Antica, Grecia miturilor reale. Nici macar Italia Renasterii nu avea comparativ capacitatea de emotionare pe care o purta Grecia pe care o banuiam in spatele templelor, statuilor, basoreliefurilor, craterelor,si mai ales in spatele mirobolantelor povesti cu eroi. Eroi, da, unde altundeva puteai sa cultivi statura lor impunatoare decat in uluitoarele povesti ale miturilor Greciei. Si asa se face ca incet, incet cartea aceea era poarta catre un tarim a carui existenta nu o puneam la indoiala nici in ruptul capului. Un an , poate mai tarziu, o pereche de carti cu titlul oarecum rebarbativ : Anatomia Artistica a profesorului Ghitescu avea sa completeze, cu latura indemanarii la desen, nemasurata mea admiratie pentru un trecut pe care il consideram si il consider si acum, de neintrecut. Asa se face ca drumul catre Grecia era, mai mult sau mai putin predestinat, sau mai bine spus, trasat de cateva carti unice.

Jurnal – 23.06.2011 – The End of the World

Am cultivat astfel in mine o personalitate conservatoare si dependenta de modele consacrate. Nimic ce nu era consacrat de aceste modele nu avea ponderea necesara a importantei si frumusetii , nimic din ce nu era canon nu merita respect. Aflu la Innsbruck, unde astept niste verdicte medicale, de moartea unuia din cei doi profesori importanti din viata mea : Erich Pfaff, profesorul de geografie si mentorul primei tinereti. Incerca cu disperare sa-mi franga aroganta dispretuitoare fata de muzica pop : nu era o prefacuta respingere, chiar asa si credeam si cred si azi , operand in doua registre nemiscibile. Mult mai tarziu am gasit lucruri comune in arta populara si arta asa-zis culta ,stiutoare. Si tot mai tarziu am crezut ca pot deduce obligatii speciale deduse din aceasta pozitie conservatoare :

Ipoteza egalitatii oamenilor este falsa. Din aceasta se deduce in democratie egalitatea in drepturi si obligatii. Dar oamenii nu sunt egali : sunt inzestrati diferit. Egalitatea in drepturi si obligatii ar trebui inlocuita cu o inversa proportionalitate in drepturi si obligatii dependenta de amplitudinea inzestrarii. Masura acesteia va fi cheia noului cod civil universal. Este ca un impozit pe talent sau inzestrare si vrea sa spuna urmatoarele : cu cat iti tradezi mai abitir ingerul, cu atit platesti mai mult . As sti niste candidati siguri pentru un atare sistem fiscal.

La moartea profesorului , a carei ritual funerar fusese un fiasco social fortat de fiul sau ( incinerare rapida, fara marturia si prezenta miilor de « fani »), gasisem totusi de cuviinta sa se cante acel lamento adolescentin « The End of the World » de Skeeter Davis , pe care o ascultasem pentru prima data datorita minimagnetofonului lui Erich intr-una din excursiile memorabile din vara lui 1963, vocea de copil nefericit mi-a revenit in memorie acum ; atunci aveam cincisprezece ani si credeam ca sunt la fel de nefericit .

Ascultarea in public a lamento-ului pubertar a ramas o fantasmagorie nerealizata ca multe altele.

Nu era , deci , o intimplare ca ma aflam, dupa incercari repetate (am fost respins de 3 ori de catre Serviciul de Pasapoarte) in trenul ce se indrepta, incet, ezitant, catre Atena.

Cand am ajuns ploua. Nu mai ploase de doua luni, si nici nu va mai ploua nici in luna urmatoare . Ajunsesem in plin Demetrion. Eram un mystai ce astepta initierea, eram pregatit. Urma , s-a vadit mai tarziu, sa stau o luna in Grecia, eu as fi stat o viata. Cand am plecat eram initiat : pentru ca vazusem.Eram epopte. Totul a inceput cu acea ploaie surizatoare ,Demeter ma saluta.

Nu pot sa dorm.

Atena este un urias afrodiziac: ceea ce credeam absolut despre orasul obarsiei mele era o palida si stangace copie a Atenei. Totul este maxim si elementar in aceasta tara: cerul albastru, marea sinilie si stancile arzatoare. Dar nimic mai provocator si divers ca mirosurile, multiple, puternice, necunoscute. Orientul! Casa de pe Messinias colt cu Sevastoupoleos adapostea la parter un libanez care facea cele mai fenomenale baclavale, melomacarona si alte prajiturele, mirosurile magazinului se simteau de la doua strazi, pana pe Kifisias. Dar seara, mirosul de metropola, cu gaze de esapament, cu rozmarin si mirt si lamai...Seara, Atena se deschide ca o imensa floare a pacatelor: nu am intilnit nimic inocent in acest oras. Varvakios Agora cu mirosurile de sange, carnuri, plante-coltul macelarilor cu mancaruri traditionale, vinul alb baut la cana de aluminiu, cea mai buna ciorba de burta din lume, chiar mai buna decat sofisticatele produse din sofisticatul Salonic.

Pe strazile laturalnice vad pentru prima data bordeluri, lampa rosie peste porti semiinchise cu scari in lumina pala, pe care stau asezate, sau in picioare, fumand, curvele Atenei.

Candva, am ajuns acasa si m-am prabusit, decapitat.

M-am trezit dimineata strapuns de lamele de lumina ....Acum imi aduc aminte, douazeci si sapte de ani dupa, ca n-am facut nici o fotografie in tot rastimpul sederii in Atena. Am mancat cu ochi flamanzi toate intimplarile, oamenii, locurile. Lumina Greciei va fixa pentru totdeauna in creier acea luna .

De ce scriu atit de greu? Prost si greoi si tarait. Seamana din ce in ce mai mult cu impresiile neroade ale unui un pliant turistic. Nu asta vroiam sa spun, nu asa. Cum este, vrand sa scrii, despre o mare iubire pierduta? Cand scriam despre Arca, eram plin de durere. Pierdusem ceva esential si eram plin de suferinta. Ceva de neinlocuit disparuse pentru totdeauna. Numai asa poti spune o poveste credibila: cand vine din durere si dintr-o pierdere ireparabila.

Din durerea cu care lumina orbitoare a Greciei m-a trasnit si mi-a ars pupilele.

Din durerea provocata de lumina aceea ce mi-a imprimat sufletul pe pietrele Parthenon-ului asemeni strigoilor nucleari de la Hiroshima. Ce mai stai, povesteste cum ti-ai ars ochii si mintea si sufletul la flacara aceea. Epifania greceasca, darul grecesc, cel mai valoros; am fost prea aproape si am orbit, vazind.

Nu te teme de greci , ia darul in primire si fii plin de recunostinta.

Intr-o seara la Aldrans impreuna cu prietenul Heinz W., multe spuse si nevrute ascultate.

Printre altele, privind catre lantul de munti din nord, peste care niste nori trandafirii se miscau incet, am spus: cateodata am impresia ca trec zeii. S-a lasat liniste si Heinz a incuviintat,mut. Drumul lui Pikionis catre Acropola; ai impresia ca inaintea ta au pasit zeii catre colina, urcand agale catre temple. Odos Pikionis: o mica istorie culturala a Greciei antice, fragmente , citate, apropos-uri , un patchwork . Oriunde te intorci, zeii tocmai au cotit dupa coltul urmator. Si tu, tot in goana dupa ei, poate totusi….

Ce-am pierdut, ireparabil, plecand din Grecia?

Intr-o seara, in afara orasului , o carciuma in care eram mai multi la o masa. Dintre niste convivi vecini cineva a inceput sa cante. Nu m-am retinut, si dupa cateva pahare de retsina am cantat si eu : …cine iubeste si lasa…ce iubisem si ce lasasem?

Zeul il paraseste pe Antoniu

Cand brusc , la ora miezului de noapte ,

Auzi o invizibila trupa de circari trecand,

Cu muzica aleasa si tipete-

Norocul, ce acum te neglijeaza, operele tale

Ratate,planurile vietii tale,

Iluziile alungate, nu te lamenta fara nici un rost.

De parca indelung pregatit, parca indraznet,

Spune-i adio Alexandriei, ce dispare.

Si mai ales, nu te prosti si nu evoca,

C-a fost un vis, urechile te-au tradat ;

Nu te umili cu sperante desarte.

De parca indelung pregatit, parca indraznet,

Asa cum se cuvine unuia demn de un atare-oras,

Apropie-te de fereastra cu pasul ferm,

Si cu emotie, dar fara-a implora si-a plange asemeni lasului,

Ca o ultima placere asculta sunetele,

Alesele instrumente ale misticei trupe,

Si spune-i adio , Alexandriei , ce o pierzi.

Constantin P. Cavafis (1911)

Cate privilegii am gustat in acea luna, am vazut nimfe si satiri, cantareti la buzuki , am ascultat-o pe Agnes Baltsa in teatrul lui Herodes Atticus repetind Le Nozze, am intilnit o zeita , pe Philopapou am fost in carciuma lui Pikionis , m-am inchinat in biserica construita de el , i-am urcat drumul spre Acropola, am stat langa piatra de unde Sf.Paul a predicat atenienilor si am vazut chorele ce semanau cu fetele mele. Intr-o seara , de ziua de nastere a lui Anghelos, m-am simtit ca-ntr-alta lume si alt timp , nu mai eram eu, l-am vazut pe Kostas, dezvelit pana la brau,dansand impreuna cu Anghelos, foarte tarziu, dupa mult vin.

Kostas provine dintr-o familie din Asia-Mica, familie de refugiati ionieni. Intr-o zi am fost sa mananc la ei: o oala de legume gatita dumnezeieste. Kostas era un baiat aratos si dintre toti pe care i-am cunoscut cel mai aproape de idealul ionic. Am aflat ca n-a realizat nimic, dar n-am verificat zvonurile nu tocmai bine intentionate.

Dupa venirea Sandei, lucrurile parca s-au mai linistit.

“Un pied dans l’èrudition, autre dans la magie , ou plus exactement, et sans metáphore, dans cette magie sympathique qui consiste à se transporter en pensée à l’interieur de quelqu’un. » (MY_MDH)

Cata dreptate are doamna academician Yourcenar. Acest « quelqu’un » sunt eu, acum douazeci si sapte de ani. Trebuie numai sa am rabdarea de a ma aseza alaturi, sa ma iau de mana si sa ma privesc.

Concursul din Kaesariani, un an si ceva dupa cele intimplate in septembrie.In iarna, la Nürnberg, pe masa din bucataria locuintei de pe Gertrudstrasse, desenam si scriam concursul.

Kesariani (gr. Καισαριανή (f. sg.)), Kessariani sau Kaisariani (imi place formula Kaisariani, adecvata prezentei istorice a imparatului Hadrian) , este acum o suburbie a Atenei la poalele muntelui Ymittos . Localitate de sine statatoare ,infiintata ca lagar pentru refugiatii din Asia Mica din 1922, majoritatea alungati din Smirna, este locul executiei a 200 de activisti politici pe 1 mai 1944 de catre ocupantul militar german.

Concursul avea in vedere o arie mai larga, dar evidenta era tenta politica a acestuia : in centru era comemorarea victimelor de la 1 mai 1944. Incerc sa-mi aduc aminte exact care era detaliile starii de duplicitate in care ma aflam la momentul concursului. Eram la poarta unei tari si ceream voie sa intru : asteptam de ceva vreme sa-mi fie recunoscuta apartenenta etnica care urma sa –mi aduca si cetatenia germana. In acelasi timp participam la un concurs care vorbea despre crima , rusine si vesnica vinovatie. Ce se intimplase la acel 1 mai nu putea fi iertat si nu putea fi uitat. Perpetua vina se rasfrangea si asupra mea , prin decizia de a ma inrola si administrativ in etnia ce se facuse atit de vinovata in secolul douazeci. Cat de impacat puteam fi : devenind german de jure si participand la concursul celebrarii vinovatiei ? Cat de duplicitar eram de fapt ? Ce-i cu legea morala flexata dupa bunul plac al momentelor circumstantiale ?

La cine sa te duci sa te spovedesti de marea vina de a fi gasit chiar placere in acel proiect-document al propriei infamii ? Si-ti va lua acela vina de pe umeri ?

Dar la intrebarea : suntem intr-un permanent razboi de transee , cum raspunzi ? Si mai ales cum faci sa fii simultan in ambele transee ? Sau si mai bine, sa nu fii in niciunul ?

Stratagema cu trecerea problemei pe tarimul mitico-simbolic nu schimba nimic esential, in ciuda unei oarecare maiestrii a combinatiilor, care mai degraba aduce a Ostap Bender decat a treaba serioasa de arhitect. Doar latura ecologica a proiectului mai spala ceva din petele evidente ale desenului.

Si nici aici nu scapi de aroganta de a te desemna tu eroul care va reusi sa reimpadureasca muntele Ymittos, legendarul loc al nimfelor si imparatilor. Si cea mai mare vina este aceea de a nu-mi aduce aminte care scuze mi-am gasit la acea vreme de a participa la concurs si de a degusta din plin victoria unui premiu. A fost primul proiect dupa plecarea din tara si avea sa fie continuarea gretoaselor proiecte legate de Centrul Administrativ din Bucuresti. Si acolo o anumita virtuozitate acopera cu o pasta grea moralitatea indoielnica. Si totusi, revazind proiectul mai atent, nebunia de la Kaesariani este absoluta.

« …je m’installai a Athènes comme un homme rentre au foyer.J’osai toucher à cette beauté, essayer de faire de cette ville admirable une ville parfaite. » (M.Yourcenar – Memoires d’Hadrien, MY-MDH)

Nu incetez a ma intreba care este rolul co-incidentelor in viata mea. Aflu ca Deucalion a construit primul templu al lui Zeus acolo unde i-a fost revelat sfarsitul potopului elen, al carui supravietuitor fusese. Asemeni lui Noe , construise la sfatul tatalui sau Prometheus o lada de lemn (ἡ κιβοτός –„chivotul“) care asemeni Arcai, a salvat de la pieire neamul sau. Un fiu al sau, Hellen, este tatal semintiei elene. Locurile unde Deukalion ar fi debarcat sunt, dupa legende diferite, mai multe. Unul dintre ele este Ymittos. Undeva, Arca se scufunda sub un micel al zilelor ce trec si apare, ani dupa aceea, undeva,intr-un cartier de est al Atenei. Poate doar acum gasesc raspunsul la intrebarea : de ce Kaesariani ?

Jurnal – 29.01.2011 - Rizom

Si ,ma repet, iarasi, despre rizom :

Deleuze-Guattari în Mille plateaux (p. 31): "Spre deosebire de arbori şi de rădăcinile lor, rizomul conectează un punct oarecare cu un alt punct oarecare, şi fiecare dintre trăsăturile lui nu trimite cu necesitate la trăsături de aceeaşi natură, el pune în scenă regimuri foarte diferite de semne şi chiar stări de nonsemne. Rizomul nu se lasă redus nici la Unu, nici la Multiplu. [...] Nu este făcut din unităţi, ci din dimensiuni sau, mai curând, din direcţii în mişcare. Nu are nici început, nici sfârşit, ci întotdeauna un (termen) mediu, pe unde creşte şi dă peste margini. Constituie multiplicităţi."

(trad.si postfata Bogdan Ghiu- Deleuze,Guattari-Kafka.Pentru o literature minora.)

Tsitsanis si muzica rembetiko , cartierul Kaesariani al refugiatilor din 1922, al alungatilor, al oamenilor care si-au pierdut tara. Imi intalnesc cu incapatinare destinul.Discul lui Tsitsanis atirna undeva la Innsbruck in restaurantul unui prea prieten grec , caruia i l-am imprumutat, netotul de mine.

« …Le soir, l’architecture cèdait la place à la musique, cette construction invisible. »(MY-MDH)

Si intr-o buna dimineata am plecat in insule.